DNA Oradea a rămas cu doar doi procurori după revocarea MANDARINELOR Ciprian Man și Cristian Ardelean

DNA Oradea a rămas cu doar doi procurori după revocarea MANDARINELOR Ciprian Man și Cristian Ardelean

Revocarea procurorilor Ciprian Man şi Cristian Ardelean de la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, va lăsa unitatea cu doar doi procurori - şefa instituţiei, Felicia Popovici şi colegul ei, Lucian Rus

Aceasta în condiţiile în care structura are alocate șapte posturi de procurori şi nouă de ofiţeri de poliţie judiciară, schemă de personal care nu a fost ocupată niciodată în întregime. Prin pensionarea forţată a comisarului şef Traian Surducan, care va intra în vigoare începând de luni, 4 februarie, DNA Oradea va avea ocupate șapte posturi de poliţist, informează colegii de la ziaruol Bihoreanul.

Până la numirea unor procurori pe cele cinci funcţiile vacante, Popovici şi Rus vor fi nevoiţi să reprezinte instituţia în procesele aflate pe rolul instanţelor din Bihor şi Satu Mare, dar şi s se ocupe de cele aproape 150 de cauze aflate în anchetă. Ciprian Man şi Cristian Ardelean au fost numiţi în funcţii pe perioadă nedeterminată, prin ordin semnat de fostul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca urmare a unor proceduri de selecţie constând în interviuri pe teme profesionale, procedură care, în prezent, este realizată de Consiliul Superior al Magistraturii. 

După emiterea ordinului de revocare de către conducerea DNA, cei doi se vor întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Ne puteți urmări și pe Google News