DNA a disus începerea urmăririi penale față de șefil de la spitalul ”Malaxa” după de EVZ a sesizat nereguli
- Ramona Feraru
- 9 decembrie 2016, 18:08
Directorul de la spitalul ”Malaxa” ar putea fi dus în fața judecătorilor pentru emiterea unui mandat de arestare.
- Procurorii DNA au dispus, vineri, efectuarea urmăririi penale a fostului director al Spitalului ''Malaxa'' Florin Secureanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată. Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, Secureanu a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care, timp de peste şapte ani, a sustras aproape zilnic sume de bani din casieria unităţii medicale pe care a condus-o. "Suspectul Secureanu Adrian Florin a deţinut funcţia de manager al spitalului clinic 'Nicolae Malaxa' din Bucureşti, în perioada 2007 până la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit în funcţie de către Primăria Municipiului Bucureşti, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul. În perioada mai 2009 - noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului", se precizează în comunicat. Conform aceleiaşi surse, din probele administrate în dosar a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 de zile, ceea ce ar însemna că directorul şi-a însuşit în 1.075 de zile sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală astfel delapidată a fost evaluată la 1.944.594 de lei, care reprezintă prejudiciu cauzat unităţii medicale. "Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituţiei publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar - contabil, serviciul achiziţii, serviciul administrativ) să întocmească în fals documente justificative (facturi şi chitanţe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului", se menţionează în comunicat. Din cercetări a rezultat că, în realitate, cele două societăţi nu au avut niciodată contracte cu Spitalul "Malaxa", nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel bunuri instituţiei publice. Procurorii mai susţin că, în perioada 20 mai 2011 - noiembrie 2016, în mod repetat, Florin Secureanu a pretins unei societăţi comerciale, care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul, să-i plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară. Astfel, societatea respectivă a plătit unei agenţii de turism peste 800.000 de lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului şi ale apropiaţilor săi. "Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului şi apropiaţii săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun etc. Destinaţiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât şi în România", se mai arată în comunicatul DNA. Astăzi, Florin Secureanu s-a prezentat la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori. Pe 29 noiembrie, anchetatorii DNA au ridicat de la Spitalul "Malaxa" o serie de documente referitoare la încheierea unor contracte. În aceeaşi zi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe Florin Secureanu.