Dumitru Petrescu le trimitea, între 29 septembrie şi 11 noiembrie 1944, tovarăşilor din conducerea de la Bucureşti a Partidului Comunist, patru scrisori despre situaţia de pe front a Diviziei “Tudor Vladimirescu”, la care nu-i răspundea nimeni.

Scrisoarea I - În care e nevoie de 3-4000 bocanci şi de popularizarea Diviziei

În prima scrisoare, înregistrată în Arhiva Biroului Politic al CC al PMR cu nr. 82/1944, D. Petrescu începea aşa: “Dragă Ana şi Paraschivescu, Îţi scriu din satul Holod, vreo 85 km. de Beiuş. În general unitatea noastră s-a purtat bine, putem spune chiar foarte bine. Ostaşii noştri mai ales sunt mai presus de orice laudă. S-ar putea scrie multe, dar nu este acum timp pentru asta.

Între altele trebuie spus că toate promisiunile făcute în ceea ce priveşte popularizarea Diviziei au rămas vorbe goale. Cu toate că am avut lupte frumoase, am eliberat

Aici la Comandament această situaţie a produs o impresie nu prea plăcută. Nimeni nu-şi poate explica mutismul de care suntem înconjuraţi. Una din cauze este şi faptul că atât la Comandamentul Corpului nostru, cât şi la cel al Armatei noastre, Divizia T.V. este privită ca o simplă unitate militară şi nimic mai mult. Nu se vede înţelegerea marelui rol politic care trebuie să-l joace Divizia”.

“Într- un cuvânt locul şi rolul Diviziei noastre cât şi relaţiile cu organizaţiile de stat de acum trebuie precizat cât mai repede. La fel şi chestiunile de care am vorbit mai sus. O altă serie de probleme mai secundare dar tot atât de acute sunt: greutatea de a ne procura încălţăminte şi îmbrăcăminte. Ne lipsesc 3-4000 bocanci. Mare nevoie avem de îmbrăcăminte. Ne trebuiesc vreo câteva zeci de autocamioane. Faceţi tot ce puteţi şi ajutaţi-ne în această privinţă. Trebuie lucrat însă prudent, să nu reiasă că unitatea noastră este o unitate Comunistă. S-ar putea pune problema chiar la guvern, dar de cineva care nu ne compromite”.

Lucruri neplăcute

D. Petrescu era dezamăgit şi că nu prea găsea prin ţară organizații comuniste: “Când am plecat din Bucureşti, la CC al PCR lucrurile erau la început. Multe lucruri erau neclare. De atunci s-au petrecut multe evenimente care au adus lumina într-o serie de chestiuni. De aceea trebuie ca Partidul să se ocupe de noi în măsura în care o unitate ca a noastră o merită. (…)

Trecând prin diferite oraşe în treacăt m-am interesat de organizaţiile de partid. Peste tot foarte slabe sau chiar inexistente. Acolo unde există n-au legătură cu CC, nu cunosc linia generală a Partidului, nu desfăşoară o acţiune de masă, sunt încă sectari, grupuri mici izolate de masă. Se merge pe linia celei mai mici rezistenţe şi în oraş ca Braşov, de pildă până şi Sovieticii spuneau că este organizaţie ungureascăşi nu românească. Nu se leagă şi fac activitate insuficientă printre muncitorii români”. Ultima frază face referire la ceva ce nu poate fi spus, dar la care va reveni în următoarele depeşe: “Sar mai putea scrie multe dar n-am timp. Aici la noi s-a petrecut un lucru neplăcut pe care are să vi-l povestească verbal aducătorul scrisorii. Cu salutări Comuniste, D. Petrescu.

Scrisoarea a II -a – Tragedie şi mii de dezertori

Expediată în 6 octombrie are aceiaşi destinatari, “Dragă Paraschivescu şi Ana, şi este dedicată evenimentelor “care s-au petrecut de la 29 IX încoace”, deoarece Petrescu nu era sigur că scrisoarea din acea dată fusese primită. Mai mult, “în scrisoarea precedentă vorbeam că la noi s-a petrecut un lucru neplăcut despre care n-am vrut să scriu deoarece mi-era frică să nu ajungă scrisoarea şi în mâinile altora, care ar fi putut lua cunoştinţă de acest lucru. Scrisoarea de faţă o aduce personal Lt. Rusu, aşa că pot să mă ocup de tragedia prin care a trecut unitatea noastră în zilele de 27-30 Sept. Pentru a nu face o expunere prea amănunţită, căci ar lua prea mult timp, eu vă trimit copia raportului pe care l-am făcut Arm.27 din care facem parte”.

În raport, Petrescu povestea despre o înfrângere dezastruoasă pe frontul din Transilvania suferită de Divizia “Tudor Vladimirescu”, iar în scrisoare încearcă să-i găsească scuze: “Principala cauză a tragediei noastre este însă că cei cu care am avut a face, şefii noştri superiori sau n-au înţeles importanţa politică a unităţii noastre sau nu li s-a dat nici un fel de indicaţiuni în acest sens. Ei neau privit pur şi simplu ca o unitate militară obişnuită, care trebuie să le servească în îndeplinirea misiunii, şi nimic mai mult”.

După cauză, trece la efecte: “Divizia este demoralizată şi incapabilă de a îndeplini acum imediat vreo misiune mai serioasă, că dintr-un efectiv de aproape 10.000, avem abia vreo 5000 ostaşi şi ofiţeri (după 3-4 zile de eforturi uriaşe de a aduna trupa şi ofiţerii). Că mai sunt 1500-2000 de fugari, şi ceea ce este mai tragic, că se crede că un număr destul de mare au fost luaţi prizonieri sau sunt dispăruţi. Nimeni n-a putu bănui ca Divizia noastră să aibă o asemenea soartă”.

“Din Divizie au fugit câteva sute din cei mai păcătoşi, care fie că s-au îmbrăcat civil, fie că aşa în haine militare, s-au dus totuşi acasă. Pe drum, pe unde au trecut şi au răspândit numai panică. Au spus că unitatea noastră a fost total distrusă, că Nemţii şi Ungurii înaintează, că Ruşii ne folosesc numai carne de tun, că Ruşii ne-au minţit etc. etc.. Într-un cuvânt ei răspândesc şi fac o propagandă din cele mai defavorabile Diviziei, cât şi URSS. Organe care să se ocupe de strângerea lor noi n-avem. Or, aceste elemente sunt foarte periculoase, ele sunt foarte păgubitoare nu numai pentru noi, ci şi pentru URSS. Avem cu toţi interes a-i face inofensivi, ai aduce înapoi în unitate. Pentru asta trebuie ca unitatea noastră să fie scoasă de pe front (…) Acum de voi depinde totul. De la voi n-am primit nimic, nici ziare, nici alte material şi niciun fel de ştire sau directivă”, se plângea D. Petrescu tovarăşilor săi de la Bucureşti.

Scrisoarea a-III -a – În care bravii ostaşi ai Diviziei fug ca turbaţii din faţa inamicului

Pe 1 noiembrie, din Debreţin, comunistul nostru din Divizia formată în URSS semnala la centru că “dacă din punct de vedere al educaţiei generale, cetăţeneşti, ostaşii noştri întrec cu mult, mai bine zis nici nu pot fi comparaţi cu ostaşii români din celelalte unităţi ale armatei române, apoi în ceea ce priveşte combativitatea militară, ea nu întrece cu mult, ba uneori este chiar inferioară. Această constatare trebui s-o fac, desigur, cu toate că-mi provoacă un sentiment de adâncă amărăciune”. Avea şi o explicaţie: “Este vorba de faptul că o bună parte din voluntarii noştri au venit în Divizie nu atât cu gândul de a lupta, cât cu gândul de a scăpa de prizonierat. Nu mai vorbesc de cei care şi-au făcut socoteala că chiar că pot fugi (…) Mă gândesc cu ruşine la faptul că am pierdut 70% din armament, că un batalion de al nostru fugea din faţa a 7 nemţi, că ostaşi cât muntele aruncau pistolul automat şi fugeau ca turbaţii fără tragă un foc etc. etc. Au fost momente când unităţi nu au vrut să execute ordinul. Pur şi simplu nu vroiau să mai lupte”.

Delaţiunea

Apoi trecea la atac: “Pot spune cu toată tăria că Comandantul n-a fost deloc dispus a duce o luptă mai serioasă. Cine a urmărit atitudinea lui în timpul luptelor şi mai ales în noaptea de 29 spre 30 sept. ştie bine ce moral avea el”.

Recomandarea

Apoi urmează o recomandare: “Mâine ziaristul pleacă la Bucureşti cu foarte mult material. Este o greşeală că a fost trimes numai corespondentul “Scânteii” şi de la alte ziare nu. Apoi şi faptul că n-a fost român a prezentat deasemenea unele inconveniente. Pentru a evita să dăm material adversarilor că Divizia noastră ar fi instrumentul Comuniştilot este de dorit ca corespondenţe şi chiar articole să fie publicate şi în alte ziare”. În loc de P.S., o bătaie de obraz: “Nu ştiu de ce voi sunteţi aşa de scumpi la scris. Afară de Ana care a scris câteva rânduri, nimeni altcineva n-a vrut să scrie”.

Scrisoarea a IV -a – Din “rezerva Armatei”, în“rezerva Frontului”

În a patra epistolă, expediată din Haidu Besermen pe 11 noiembrie, Petrescu începe aşa: “Dragi Tovarşi, Iată că vă scriu a treia scrisoare (probabil le pierduse şirul – n.red.) şi eu n-am primit niciun răspuns de la voi. Sper ca la urma urmei cineva se va milostovi să răspundă. Eu desigur îmi dau seama că voi sunteţi tare ocupaţi, dar totuşi o cât de mică părticică din atenţia voastră cred merităm şi noi”. El era supărat că, dacă atunci când scrisese scrisoarea precedentă, divizia era “în rezerva Armatei”, de data asta era “în rezerva Frontului”, dar “ceea ce a contribuit la ridicarea rapidă a moralului este faptul că marea majoritate crede (în mod nejust dealtfel) în trimiterea în spate, în adâncul ţării ca să jucăm un rol politic”.

În încheiere explica: “Cu toate că noi combatem toate ştirile false, mai ales cele demobilizatoare, totuşi nesiguranţa în care trăim face ca atunci când din anturajul Col. Cambrea (comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu – n.red.) se răspândesc ştiri că ne vom întoarce în ţară aceste ştiri să fie crezute, iar noi care spunem că trebuie să ne pregătim de luptă să părem puţin cam caraghioşi. Cam asta este situaţia aici. Noi vom continua activitatea pe linia arătată mai sus. Cu salutări Comuniste, D. Petrescu”.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)