În anii ’90, o mașină era dotată cu tehnologie rudimentară, iar șoferul se bazau pe câteva dispozitive esențiale. Copiii de astăzi nici nu au auzit de o parte din ele, fiind înlocuite cu dispozitive mult mai moderne și mai ușor de folosit. Era o perioadă în care călătoriile erau o experiență cu totul diferită. Nu exista GPS sau telefon mobil inteligent. Atunci orientarea se făcea cu ajutorul unei hărți tipărite, iar muzica era stocată pe casete audio. Telecomanda mașinii nu avea butoane și nici nu putea fi folosită de la distanță. Toate aceste dispozitive oferă un strop de nostalgie celor care își amintesc de ele. Tu pe câte dintre ele le mai ții minte?

Hărți tipărite pentru mașină

Înainte de GPS, fiecare șofer avea o hartă tipărită în torpedoul mașinii. Deseori era una a României sau a unor regiuni specifice. Aceste hărți, realizate cu grijă de cartografi, ofereau indicații precise despre drumuri, orașe și rute alternative. Pentru excursiile mai lungi, șoferii studiau hărțile dinainte și notau traseele. În timpul drumului, harta era consultată la fiecare intersecție majoră. Hărțile tipărite necesitau însă o atenție constantă, mai ales când se ajungea în zone mai puțin cunoscute. În acea perioadă, drumurile neasfaltate sau în lucru reprezentau o provocare suplimentară.

Un alt aspect interesant al hărților era abilitatea de a-i transforma pe pasageri în copiloți responsabili. De multe ori, pasagerul din dreapta avea rolul de navigator. El indica direcțiile după ce analiza harta și ghida șoferul prin aglomerație. Deși tehnologia de astăzi a simplificat mult procesul, consultarea unei hărți fizice avea o doză de farmec și aventură.

În plus, hărțile tipărite din mașină erau o colecție în sine. Familiile păstrau hărți pentru locurile vizitate și, uneori, acestea aveau pe ele adnotări personale. Astfel erau marcate în anii ’90 locuri preferate sau drumurile ocolitoare. Hărțile tipărite rămân un simbol al călătoriilor din acea epocă și sunt adesea amintite cu nostalgie de către cei care au crescut cu ele.

Casetofoanele și casetele: Coloana sonoră a călătoriilor

Călătoriile din anii ’90 nu erau lipsite de muzică. Mașinile erau dotate cu boxe și casetofoane care redau muzica de pe casete. Casetele, unele înregistrate personal cu melodii preferate, erau adevărate comori pentru șoferi. De obicei, torpedoul sau consola centrală erau pline de casete care variau de la muzică pop, rock, până la muzică populară. Uneori existau și albume întregi ale artiștilor îndrăgiți.

Schimbatul casetelor în timpul călătoriei era un mic ritual. Pasagerul din dreapta avea, de regulă, sarcina de a alege următoarea melodie și de a întoarce caseta atunci când se termina o parte. Un alt detaliu specific era reținerea locului exact unde trebuia derulată banda pentru a ajunge la piesa dorită. Fiecare casetă din mașină spunea o poveste. Uzura benzii magnetice era un semn al cât de mult era iubită muzica respectivă.

Deși tehnologia actuală oferă o calitate a sunetului mult superioară, casetofoanele și casetele aveau un farmec aparte. Zgomotul casetei care se derula și sentimentul de a aștepta câteva secunde înainte de a începe piesa aduceau un plus de anticipație. Pentru cei care au crescut în anii ’90, simpla vedere a unei casete audio evocă o mulțime de amintiri legate de călătoriile de familie.

Cheia clasică, securitate simplă, dar eficientă pentru mașină

În anii ’90, cheia mașinii era un obiect fizic. Ea nu era o telecomandă ca cele de astăzi și nici nu avea funcții electronice. Fiecare șofer trebuia să introducă cheia manual în portieră pentru a o descuia. Pentru a porni motorul la mașină, ea trebuia introdusă în contact. Această acțiune fizică oferea un sentiment de control și securitate.

Cheia clasică avea însă și unele limitări. Pierderea ei reprezenta o problemă majoră, întrucât nu exista opțiunea de a debloca mașina de la distanță. În acea perioadă, închiderile centralizate erau rare, ceea ce însemna că fiecare ușă trebuia încuiată separat. Această practică era considerată de mulți o rutină de securitate. Cu toate acestea, cheia era un accesoriu de încredere, iar simpla sa funcționalitate făcea ca șoferii să se simtă mai conectați cu vehiculul lor.

Un alt lucru de care mulți îți aduc aminte este brelocul atașat de cheia de la mașină. Mulți șoferi își alegeau brelocuri unice, fie suveniruri din călătorii, fie obiecte simbolice. Aceste chei simple reprezintă astăzi o amintire plăcută a vremurilor când tehnologia auto era mai puțin complicată, dar poate mai ușor de gestionat.

Suportul pentru scrumul de țigară și odorizantele

Un alt element iconic din mașinile anilor ’90 era cenușarul. La acea vreme, fumatul în mașină era o practică obișnuită. Fiecare mașină avea în interior un suport special conceput pentru scrum. Cenușarele de dimensiuni mici, adesea amplasate în uși sau în consola centrală, erau considerate indispensabile. Întreținerea acestora era parte din rutina șoferilor.

Odorizantele erau și ele nelipsite, iar cel mai popular model era brăduțul parfumat. Mirosul acestuia devenise un simbol al mașinilor din acea perioadă. Ele erau asemănătoare cu odorizantele de astăzi care se agață de oglinda retrovizoare, doar că erau simple bucăți de carton parfumate. Aceste mici detalii contribuiau la caracterul fiecărui vehicul, transformând interiorul într-un spațiu confortabil și primitor.

Un alt accesoriu specific acelor vremuri era suportul de pahare detașabil. Mașinile nu veneau cu locuri dedicate pentru băuturi. Acest suport, adesea fabricat din plastic, se atașa la bordul mașinii și oferea șoferului un loc unde să își păstreze cafeaua sau alte băuturi. Într-o eră în care confortul era adaptat prin improvizații, aceste mici dispozitive pentru mașină au devenit elemente familiare pentru șoferii din anii ’90.

Copiii de azi și dispozitivele pentru mașină din anii ’90

Reprezentanții companiei Toyota au vrut să marcheze cei 32 de ani de experiență pe piața auto cu ceva inedit. Au invitat copiii în vârstă de 12 ani ai angajaților de la fabrica din Burnaston și i-au împărțit în două tabere. O tabără a primit o mașină nouă, modernă, iar cealaltă tabără a primit o mașină fabricată în urmă cu mai bine de trei decenii. Aceștia din urmă au întâmpinat câteva probleme de-a lungul testului, semn că tehnologia s-a schimbat semnificativ.

Primul test pe care au fost nevoiți să îl treacă a fost să pună muzică în mașină. În timp ce copiii din mașina modernă nu au avut nicio problemă, celor din mașina din 1992 le-a fost mult mai greu. Păreau derutați de casetele audio învechite și le-a luat ceva timp până au reușit să pornească muzica. Al doilea test la care au fost supuși copiii a fost să găsească drumul spre parcul tematic Alton Towers. Cei din mașina modernă au făcut-o în câteva secunde, însă ceilalți și-au bătut puțin capul cu harta imprimată.

Ultimul test pentru copii a fost cheia clasică pentru mașină. În timp ce un grup poate debloca cu ușurință vehiculul modern folosind o aplicație, ceilalți se luptă minute în șir cu încuietoarea fizică. Cheile nu sunt o tehnologie învechită, astfel încât acest lucru ar putea fi o surpriză. Primul exemplu de încuietoare de la distanță instalată ca opțiune implicită a apărut în 1983 la Renault Alliance, potrivit Daily Mail.