Mariana Wencz a trecut din farmacie, în distribuţie şi apoi la producţia de medicamente. Acum pune prima cărămidă şi la Glenmark.
Mariana Wencz este unul dintre cei mai „ofertaţi“ manageri de top din industria farmaceutică autohtonă, deşi nu a împlinit încă 35 de ani. Din această poziţie, în farma se câştigă anual în jur de 100.000 de euro. Aparent firavă, vorbeşte cu lejeritate din spatele noului birou de la Glenmark despre obiectivele de îndeplinit: echipă de vânzări de 100 de oameni pentru divizia recent înfiinţată în România a producătorului indian de medicamente şi venituri de 14 milioane de euro, în patru ani.
Cu cifre mari a lucrat şi până acum. La Zentiva, unde a fost şef pe România timp de patru ani, a dus compania către un profit de 4 milioane de euro şi a plasat-o pe locul trei în piaţa de farma. A dat lovitura cu Simvacard, un medicament împotriva bolilor cardiovasculare, care a devenit lider de piaţă la doar trei luni după lansare, şi i-a convins pe cehi să cumpere fabrica Sicomed din Bucureşti.
A fost primul angajat al Zentiva după ce, anterior, timp de opt ani, a deţinut diferite poziţii la distribuitorul de medicamente Relad, iar înainte de a începe facultatea a lucrat pentru prima farmacie privată de la noi. Peste drum de Zentiva Plecarea Marianei Wencz de la Zentiva a fost ştirea de business a verii trecute. Intrată în compania cehă în 2003, a transformat reprezentanţa în divizie, ceea ce se traduce în crearea unei forţe de vânzări, a realizat venituri de 5 milioane de dolari cu Simvacard în zece luni de la lansare şi a alăturat Sicomed în portofoliul cehilor.
„Am plecat pentru că, la acel moment, era o diferenţă de opinie şi tactică între ce vedeam eu că se poate face cu businessul Zentiva şi ceea ce au considerat şefii mei. Îmi doream o poziţie cât mai de top. Asta presupunea foarte multă dedicaţie din partea oamenilor şi, bineînţeles, investiţii mai mari“, rezumă Mariana Wencz, din biroul Glenmark, aflat chiar peste drum de cel al Zentiva, pe care tot ea l-a ales, în urmă cu trei ani.
Rezultatele afişate în toamnă de compania cehă, la două luni după plecarea Marianei Wencz, indicau un dezechilibru: venituri în scădere cu 37,9% şi o pierdere de 385.000 de euro. „Principala problemă a provenit din întârzierile cu care se fac plăţile în piaţa farmaceutică locală, de peste 200 de zile, ceea ce a impus constituirea unor provizioane suplimentare“, explica producătorul ceh. A lăsat antreprenoriatul pentru indieni
La o lună după plecarea de la Zentiva, la sfârşitul lunii august, a fost sunată de Guy Clark, managerul pe Europa al Glenmark. „Eram decisă să nu mai lucrez într-o multinaţională, pentru că multe dintre lucrurile pe care le fac vreau să fie aşa cum ştiu eu“. Îşi dorea propria clinică medicală, dar spune că nu a avut destui bani.
„Voiam ca afacerea mea să fie de anvergură, dar mi-am dat seama că n-aş fi reuşit. Un astfel de business costă cel puţin 10 milioane de euro“, spune Wencz. A acceptat oferta indienilor de la Glenmark, care au convins-o cu platforma de cercetare şi dezvoltare de la Bombay şi cu mai puţină birocraţie. „Este o afacere de familie pe jumătate, restul acţiunilor fiind pe bursă. E reconfortant să vezi faţa principalului acţionar“, conchide managerul. LOVITURĂ
Un singur câştigător În iunie 2005 le-a demonstrat cehilor că au pariat pe cartea câştigătoare. La doar trei luni după lansarea unui medicament împotriva bolilor cardiovasculare, l-a făcut numărul 1 în piaţă, deşi nu era cu nimic diferit de celelalte şase generice existente în farmacii.
Strategia: oameni foarte buni pe vânzări. „Prescripţia medicilor s-a făcut pe marcă, nu pe moleculă, până în august 2005. Aşa că am format o echipă de vânzări de 250 de persoane, care lucrau direct cu clienţii noştri, medicii de familie. Nu m-a crezut nimeni când am făcut planul de 3 milioane de dolari vânzări pentru zece luni. Noi am realizat 5“, îşi aminteşte Mariana Wencz.
În paralel, era proaspătă mămică. „Proiectul Simvacard s-a născut odată cu copilul meu, la începutul lui 2005. La 12 şi jumătate am născut, o oră mai târziu m-au sunat să mă felicite pentru realizarea personală şi să-mi spună că s-a aprobat bugetul“, mai spune Wencz. Prinsă în proiect, şi-a luat doar o lună de concediu. Spune că a meritat, dar că n-ar mai face-o a doua oară. CV
Mariana Wencz > Căsătorită cu directorul general al Campofrio, Ovidiu Wencz. Un băiat de 3 ani
1992: Lucrează în prima farmacie privată, B90 1994-2002: Şeful pe achiziţii al distribuitorului farma Relad 2001: Termină Finanţe-Bănci la ASE 2003: Intră în Zentiva ca director general Februarie 2005: Lansarea Simvacard. Zentiva România a început distribuţia proprie Octombrie 2005: Zentiva a preluat Sicomed Iulie 2007: Demisionează de la Zentiva Ianuarie 2008: Este numită country manager Glenmark România
> Conduce Volkswagen Touareg, maşină de serviciu
> Călătoreşte cu mare plă- cere la Londra şi New York
> „Mă motivează banii“.