Dinamo fierbe înaintea dublei cruciale cu Csikszereda. Viitor incert pentru antrenorul Zeljko Kopic
- Alexandru Sălăvăstru
- 17 mai 2024, 17:12
Antrenorul lui Dinamo a făcut primele declarații înaintea partidei cu Csikszereda. Zeljko Kopic (46 de ani) este încrezător înainte de barajul pentru menținerea/promovarea în SuperLiga.
Dinamo se luptă să rămână în SuperLiga
Tehnicianul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a recunoscut că a urmărit-o pe Csikszereda în câteva partide înaintea jocului de luni.
Jucătorii au chiar pregătite și câteva bonusuri în cazul în care vor reuși să rămână în prima ligă:
„Le mulțumesc celor care mă întreabă de sănătate, mă simt bine. Am fost răcit, dar mi-a trecut. Suntem într-o formă bună, ne-am antrenat bine. Era important să batem UTA, am făcut un meci bun. Ne descurcăm bine la antrenament, trebuie să pregătim meciul cu Csikszereda, e o echipă bună. Trebuie să fim la nivel maxim.
Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren. Am văzut câteva meciuri din Liga 2, Csikszereda e o echipă serioasă. Trebuie să dăm maxim în ambele manșe. Am auzit că s-au dat peste 20.000 de bilete, știu că vom avea mulți fani. E important că vom fi împreună la meci”, a spus antrenorul.
Zeljko Kopic simte presiunea înaintea dublei cu Csikszereda
Tehnicianul nu a oferit prea multe detalii însă despre viitorul său la echipă:
„În alte campionate nu am mai avut baraje, e prima dată când joc la baraj. Nu îmi place să arăt că am emoții. E presiune din primul moment în care am venit. Fiecare meci a fost important, mai ales ultimele. Următoarele două vor fi cu presiune, dar trebuie să știm să ne stăpânim pentru a juca bine. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri.
Nu știu nimic despre viitor, nu vreau să vorbesc, vom vorbi la finalul sezonului, acum mă concentrez pe aceste două meciuri.
Nu pot să spun dacă avem prime, trebuie să vorbiți cu conducătorii. Totul ține de ei. Avem bonusuri, dar nu vreau să intru în detalii.
Situația cu Edgar le a fost incredibilă, aveți controale ale pașaportului în București. Eu nu am vrut să vorbesc, Edgar le e aici, cu noi. Nu cred că e bine pentru imaginea lui Dinamo. Când zici ceva mai târziu, nu mai contează, primul articol e important și rămâne”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă.
Jucătorii lui Dinamo se așteaptă la un meci dificil
Chiar dacă au reușit să se salveze la limită de retrogradarea directă, jucătorii lui Dinamo nu resimt aceeași presiune ca în ultima etapă a play-out-ului:
„Pentru mine, emoţia a fost săptămâna trecută. Am fost aproape în lac. Acum nu mai avem emoţii. Acum trebuie să profităm de ce avem în faţă. Nu trebuie numai să ne bucurăm. Nu e cazul să vorbim de ce a fost înainte. Noi am pierdut prea multe puncte. Acum avem o oportunitate mare şi cred că va fi bine.
E o situaţie în care cred că nimănui nu-i place să fie aici. Jucăm cu un adversar greu. Trebuie să câştigăm. E o echipă puternică, joacă direct. Mai mult contează ce facem noi, să facem un rezultat bun acasă. În fotbal nu există diferenţă, trebuie să fim cu gândul la meci. Sper ca suporterii să fie lângă noi.
Cred că avem (n.r. primă), dar gândul nu ne e la bani acum. Vrem să continuăm în Liga 1”, a spus Gabriel de Moura, la conferința de presă.
Meciul dintre Dinamo și Csikszereda poate fi urmărit luni, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.