Opinii EVZ
„Din păcate, nu-i putem lua cu cătușele pe judecătorii de la Curtea Constituțională, pentru că au imunitate. Nu putem, dar eu asta aș vrea!” | ANTI-OPINIE
Titlul de mai sus nu este o declarație a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Nu sunt nici vorbele șoptite unui medium cu capacități paranormale de către generalul Alexandru Nicolski, unul dintre primii șefi ai Securității comuniste, îngrijorat de dincolo de eternitate pentru soarta democrației românești.
Sunt cuvintele unei jurnaliste, Ioana Ene Dogiou, de la ziare.com, cunoscută și sub alte două nume: Nadina Forga și Constantin Răcaru. Nu știu care dintre cele trei nume este cel real, dar nu asta este important! Știu, însă, că declarația publică făcută de persoana în cauză la un post de televiziune este în măsură să amuțească pe oricine mai are o fărâmă de minte, sau măcar un rest de bun-simț. Să vedem, însă, cum unii oameni, unii jurnaliști, auto-intitulați „deontologi”, au putut ajunge în halul ăsta de decădere nu doar din condiția profesională, dar chiar și din cea umană. Problema protocoalelor dintre SRI și Ministerul Public, în baza cărora în România s-a instaurat o veritabilă poliție politică, este încă foarte departe de a fi lămurită pe deplin. Aceste protocoale au modificat practic, fără nicio bază legală, Codul de Procedură Penală (CPP). Ele au introdus ofițerul SRI în activitatea judiciară. Astfel, echipa procuror-judiciarist, clar consacrată de Lege, a devenit echipa zisă „mixtă”, alcătuită din tripleta sereist-procuror-judiciarist.
Potrivit CPP, urmărirea penală se efectuează doar de către procurori şi de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, adică de către polițiștii judiciariști. În nicio fază a activității judiciare, în nici cel mai mărunt segment, nu apare în lege prezența ofițerului SRI.
De la încheierea acestor protocoale, însă, și până atunci când Curtea Constituţională a scos SRI din „câmpul tactic”, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Binomul SRI-DNA a avut Justiția la discreție, prin intermediul protocoalelor despre care vorbim. Aceste nenorocite de protocoale i-au aruncat pe procurorii DNA în extrema opusă a principalei lor atribuțiuni, aceea de apărare a respectării legalității în stat, și i-a făcut frații de peste timp ai procurorilor cu patru clase primare din anii `50, iar pe ofițerii SRI i-a redus la condiția patibulară a foștilor securiști ai Direcției a VI-a - Cercetări Penale, a Securității Statului.
În virtutea acestor protocoale, colaborarea dintre DNA și SRI a devenit practic o Justiție paralelă, rolul judecătorilor a fost diminuat la minimum, pentru că frica a devenit sentimentul dominant în judecățile și deciziile lor. Protocoale au constituit, de fapt, mecanismul prin care pârghiile de putere în stat au fost confiscate de două instituții, una parte a puterii Judecătorești - DNA, cealaltă, una absolut autonomă, practic un stat în stat - SRI.
Principala metodă prin care aceste două instituții și-au așezat întreaga țară la picioare a fost Teroarea, posibilitatea de a ridica pe oricine de pe stradă, în baza „suspiciunilor rezonabile”, în baza unor denunțuri smulse prin șantaj și amenințări, cu privire la fapte petrecute chiar și cu 5-10 ani în urmă, concretizate în dosare argumentate securistic pe probe care, vedem din ce în ce mai frecvent, pocnesc în instanțe precum baloanele de săpun.
În folosul cui toate aceste veritabile crime? În folosul personal al cuplului Kovesi-Coldea, acela de a se menține la putere și, mulțumită aceluiași cuplu, în folosul unui Grup de Putere transpartinic și transinstituțional pe care colegul meu, Dan Andronic, îl dezvăluie în toate detaliile componenței sale în serialul aflat în plină desfășurare, Operațiunea „Noi Suntem Statul”. Este foarte important de subliniat că nimic din toată această diabolică manoperă nu putea fi realizat fără sprijinul unor jurnaliști. Sub pretextul „luptei împotriva corupției”, aceștia s-au poziționat necondiționat de partea SRI și a DNA. Când abuzurile din Justiție au devenit evidente și nu au mai putut fi trecute sub tăcere, poziția lor a fost că într-o asemenea operă măreață „micile excese” sunt inerente. Unii, însă, merg cu fanatismul și cu orbirea voită până în zona patologică. Exact cum o face în declarația citată, chiar în titlu, Ioana Ene Dogiou, zisă Nadina Forga, Constantin Răcaru, sau cum i-o mai zice.
Recomandările noastre
