Aflat la a doua ediţie, festivalul de teatru al deţinuţilor a adunat persoane private de libertate din toată ţara, dornice să-şi arate talentul actoricesc.

Într-un colţ negru al sălii de teatru stă un domn cu joben şi faţa pictată în dungi albe şi negre. Are în jur de 60 de ani şi nu-l deranjează deloc faptul că e flancat din toate părţile de agenţi de pază înalţi, în costume negre, care se străduiesc în zadar să fie discreţi.

"Aţi fost şi anul trecut, nu? Mi-a plăcut cum aţi jucat!", îi mărturiseşte un spectator. Murmură un "mulţumesc" timid. Nu are timp pentru niciun fan. Urmează să intre pe scenă. În acest an prezintă spectacolul.

Se uită concentrat spre scena pe care a început deja episodul de pantomimă al Penitenciarului Jilava, din Bucureşti. Ia o gură de apă, se aşază apoi între doi gardieni de două ori mai înalţi decât el şi, ridicându-se uşor pe vârfuri, îi întreabă, făcând semn spre buză, dacă i s-a luat vopseaua. Cei doi îl asigură că nu, şi se întoarce liniştit la locul lui.

Curiozitatea de a vedea deţinuţi în carne şi oase

"Mi-ar plăcea să vă spun povestea vieţii mele, să mă înţelegeţi, şi, poate, să ne împrietenim. Dar acest lucru nu se poate", îşi spune actorul monologul de început.

"Ştiu de ce aţi venit la teatru. Din curiozitatea de a vedea un deţinut la câţiva metri distanţă." Şi pare convins de asta până în momentul în care e acoperit de aplauze şi coboară de pe scenă. În acel moment, nu mai e Virgil Marincaş, deţinut la Penitenciarul din Baia Mare, condamnat la patru ani de închisoare pentru furt.

Îşi savurează momentul de glorie, în care este actor pe scena Teatrului Nottara, unde a dat startul Festivalului Naţional de Teatru al Deţinuţilor EXIT (9-10 noiembrie), singurul de acest gen din ţară.

În costum negru şi cu o oarecare tristeţe pe faţă, Ion Alexandru îşi începe apoi bucata lui de pantomimă. Joacă rolul unui rapsod care, în momentele de singurătate, îşi găseşte consolare în compania unui prosop pe care este pictată în culori vii o domniţă sumar îmbrăcată. Îşi revine repede din tristeţe şi începe un dans nebunesc, în timp ce publicul ţine ritmul din palme.

Ştefan Bănică Jr. de pe Mătăsari

"Cred că nici actorii renumiţi nu au primit mai multe aplauze decât noi acum", spune zâmbind ştrengăreşte, în culise. Trupa de teatru de la Jilava, din care face parte şi "rapsodul", e gălăgioasă şi veselă.

Ion Alexandru vorbeşte cât toţi la un loc, e sigur pe el şi nu se lasă rugat de prea multe ori de colegi când vine vorba să-l imite pe Ştefan Bănică Junior. "Dar pe versurile mele, că mie îmi place muzica, e viaţa mea", se scuză de ţinutul. Colegii încep să danseze lângă el, fără să se mai gândească la faptul că mai au o reprezentanţie pe scenă.

De altfel, sunt atât de siguri pe ei, că nu ar accepta nici în ruptul capului să se întoarcă în celulă cu locul al doilea. Au muncit două luni, şi-au omorât timpul cu repetiţiile, şi-au ucis gândurile negre şi s-au simţit folositori. "Am pus pasiune, a fost ca o evadare", spune unul dintre deţinuţi. "Băi, nici chiar aşa!", îi atrage atenţia un coleg, considerând cuvântul "evadare" prea dur pentru urechile agenţilor de pază aflaţi la uşă.

Ion Alexandru ia din nou cuvântul, ca un lider, încercând să acopere rumoarea. Îşi aminteşte senin, fără vreun semn de remuşcare, că destinul de "răufăcător cu state vechi" i-a stat în doar 35 de grame de stupefiante.

Proxenet, traficant de droguri, actor

"Mi-a fost ruşine să-i spun domnişoarei de la Realitatea, dar dumneavoastră vă spun. Am făcut trafic de droguri. Şi, când te apuci şi faci bani, parcă nu-ţi mai vine să ieşi. Şi au găsit asupra mea doar 35 de grame. La proces, pentru atâta m-au băgat. Am fost şi proxenet 17 ani, pe Mătăsari, în partea aia. Fetele veneau la mine, nu le luam eu niciodată", adaugă repede, fără să lase urme de vreo remuşcare. Mai are un an şi ceva de pedeapsă, iar bunapurtare nici nu s-a pus în discuţie cât timp a fost în detenţie. "Am făcut prostii, am vorbit la telefon şi nu prea ai voie. Am vorbit în afară cu nevastă-mea. Femeie ca a mea nu mai există pe lume. Ce femeie am...", se lasă purtat apoi de gândurile de libertate.

E hotărât ca, după ce iese, să se angajeze la Teatrul Nottara. Acesta e, de altfel, pariul tuturor celor din trupă cu viaţa de după închisoare. Majoritatea pleacă acasă în scurtă vreme, şi festivalul este ca un trofeu care să le amintească să nu se mai întoarcă după gratii. Piesa lor, "Despre libertatea obişnuită", este o compilaţie între două texte dramatice - "În largul mării", de Slawomir Mrozek, şi "Celula 2", text bazat pe poveştile celor nouă deţinuţi actori.

După ce s-au văzut cu cătuşele pe mâini, goana după viaţa lacomă s-a domolit şi energia li s-a canalizat în artă. Pe scenă, nu mai poartă greşeala scrisă pe frunte. Şi, dacă cei care au venit la teatru s-au vindecat de curiozitatea de a vedea un deţinut la doar câţiva metri distanţă, cei întorşi după gratii speră că, poate, curioşii au învăţat şi că viaţa nu e doar în alb şi negru.

"Am făcut trafic de droguri. Şi când te apuci şi faci bani, parcă nu-ţi mai vine să ieşi. Şi au găsit asupra mea doar 35 de grame. La proces, pentru atâta m-au băgat. Am fost şi proxenet 17 ani. Veneau fetele la mine, nu le luam eu niciodată, ele veneau la mine.", ION ALEXANDRU, deţinut

• Vezi programul festivalului.

"CALVARUL" DIN ÎNCHISOARE

Prin artă a reuşit să evadeze

Toth Ioszef e geolog, dar nu a profesat niciodată. În seara asta e doctor şi trebuie să realizeze o operaţie dificilă: transplantul de suflet. Vorbeşte calm şi, chiar dacă îi sunt înconjuraţi de cearcăne pictate special pentru piesă, ochii îi licăresc atunci când vorbeşte despre proiectele sale.

În închisoare face, pe lângă teatru şi pictură, sculptură şi origami. Când va ajunge acasă, e hotărât să realizeze un film după viaţa sa, pe care oricum o va pune între coperţile unei cărţi în scurtă vreme.

"Sunt închis pentru înşelăciune. Am avut o societate de transport. Mai am trei ani până la comisie", spune el. "Calvarul" se va numi cartea ce îi va aminti mereu că e mai bine acasă.