În timpul acestei crize de coronavirus am asistat la o derivă a principiului prudenței?

Deriva este cât se poate de vizibilă. Dar răul profund exista dinainte. Multe idei, onorabile la început, sunt deturnate de la funcția lor inițială prin simpla aplicare practică.

În general, deriva este regula. Dar se mai adaugă și altceva la principiul prudenței, pentru a-l întări: percepția noastră asupra morții. Aceasta a devenit tabuul tabuurilor.

Moartea nu ne mai este familiară, asta e realitatea. Frica pe care ne-o inspiră ne determină să acceptăm fără probleme ceea ce altădată am fi respins categoric.

Șaptezeci de ani de pace și de prosperitate ne-au îndepărtat pe noi occidentalii de tragicul vieții și de caracterul ei finit – rezervându-le pentru alte popoare  ale căror nesfârșite încercări le contemplăm de departe.

Evident, nu este vorba de a pune sub semnul întrebării progresele inestimabile aduse de pace, ar fi absurd, ci de a constata că aceste progrese au făcut din moarte tabuul tabuurilor de care vorbeam, iar acest lucru are consecințe asupra prețului pe care suntem gata să-l plătim pentru a rămâne liberi.

Într-un fel, ar trebui să ne amintim că, dacă nu știm că viața este tragică, atunci nu știm nimic. Trebuie să regândim acest tragic al vieții asemenea anticilor, filosofii greci și latini pentru care „viața nu este de temut”.

Astfel, singurul lucru de care trebuie să ne temem este acela că nu vom face nimic valoros și bun în timpul pe care viața ni l-a îngăduit înaintea acestei morți anunțate.

Și ce poate fi mai valoros și mai bun decât a trăi în libertate? Trebuie să acceptăm că suntem muritori și să facem din acest lucru ceva pozitiv.

Sclavia și servitutea voluntară se nasc odată cu frica de moarte. Să nu ajungem să ne întrebăm și noi, ca Bernanos: libertatea, la ce bun?

Dincolo de criza de coronavirus, susțineți că lumea noastră este mai orwelliană decât niciodată. De ce această referire la scriitorul britanic?

Faptul că Orwell este un scriitor britanic mi-este indiferent. Important este ce a scris și lumea viitoare pe care a descris-o. Din acest punct de vedere, faptele care ne înconjoară sunt aici pentru a arăta cu cruzime că a avut dreptate.

Cei dintre noi care doresc să rămână lucizi – prima virtute a omului liber – gândind și acționând cu capul lui – înțeleg asta zi de zi.

Cel mai rău lucru ar fi să negi în timp ce totul se petrece sub ochii noștri cu toată evidența. Totalitarismul digital al viitorului – dacă îl lăsăm să pătrundă în viețile noastre – este orwellian în sensul că va folosi întotdeauna binele comun ca pretext pentru a se justifica și a se impune ca obligație. Aceasta este caracteristica sa fundamentală.

Pentru el, societatea este ca un furnicar uriaș, unde termitele sunt fericite pentru că el le infantilizează și le deresponsabilizează.

Acest tip de totalitarism, care transformă omul în animal domestic, amintește și de Huxley și a sa „Cea mai bună dintre lumi”.

Este modelul ales de China, de exemplu. Aceasta este pe cale să devină, prin sistemul „creditului social”, un colosal lagăr de reeducare, unde musulmanii uiguri sunt primele victime în masă, la ora la care vorbim. Trebuie să refuzăm să facem chiar și un pas în această direcție, unde nu ne vom mai putea numi „cetățeni”.

Așadar, nu înseamnă că, dacă proiectul de supraveghere digitală este greu de atacat pe fond, deoarece este conceput pentru binele nostru, trebuie să-l acceptăm.

Menținerea libertăților publice trebuie făcută de o manieră inflexibilă, în detrimentul, dacă e necesar, al unei sporiri a eficienței sanitare.

Uneori, libertatea este scumpă, iar viața oamenilor liberi nu este o curte de penitenciar.

Închei prin a repeta: la ce bun să trăiești, dacă nu ești liber?