Diana Șoșoacă, atac la Biserica Ortodoxă! Acuză liderii BOR de pact cu Satana
- Dinu Marian
- 27 ianuarie 2024, 08:20
Asocierile și declarațiile Dianei Șoșoacă alături de un fals preot reprezintă nu doar o amenințare la adresa integrității Bisericii Ortodoxe Române, ci și o încercare de a influența societatea românească cu ideologii străine de tradițiile și valorile ei autentice.
Șoșoacă a sărit pe Biserica Ortodoxă. Un videoclip recent difuzat pe rețelele de socializare prezintă o intervenție a senatoarei Diana Șoșoacă într-o emisiune a lui Luis Lazarus de la Zeus TV, în care aceasta critică Sinodul din Creta și ierarhia Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Senatoarea a făcut apel la opinia așa-zisului preot Adrian Singurov. Un personaj controversat. Nelegitimat ca preot în cadrul niciunei patriarhii ortodoxe recunoscute sau de către statul român.
Diana Șoșoacă, folosindu-se de această platformă, îi acuză pe liderii BOR de pactizare cu Satana în cadrul Sinodului din Creta. Sugerează dezvăluiri ulterioare în emisiuni alături de Luis Lazarus. Ea se referă la Singurov ca la un „părinte” care ar putea clarifica evenimentele din Creta. Deși acesta este cunoscut pentru teorii bizare, inclusiv despre reptilieni și extratereștri, și pentru practicarea unei forme sincretice de spiritualitate denumită „Ortodoxia cuantică”. O credință dusă pe apa nebuniei...
Singurov, care a fost preot canonic până în 2011, a părăsit BOR invocând neconcordanțe cu învățătura ortodoxă. Și-a creat propria sa variantă de credință, combinând elemente ortodoxe cu hinduism, budism, și credințe în clone, extratereștri și reptilieni. El a participat și la procesul de incinerare controversat al jurnalistului Andrei Gheorghe. Încălcând canoanele BOR în materie de înmormântare.
Șoșoacă, Biserica și reptilienii
În emisiunile lui Lazarus, Singurov abordează subiecte neconvenționale, cum ar fi reptilienii „buni”. Critică canoanele bisericești, considerându-le absurde și restrictive. Singurov se autoproclamă „preot al lui Hristos și al lui Zalmoxis” și susține că a avut viziuni și discuții cu Dumnezeu, prezentând o interpretare proprie și neortodoxă a spiritualității.
Această asociere între Diana Șoșoacă și falsul preot Singurov, precum și promovarea de către aceștia a unor viziuni ezoterice și sincretice, ridică îngrijorări cu privire mesajele anti-ortodoxe. Criticile aduse de Șoșoacă la adresa Sinodului din Creta, care a fost contestat pentru recunoașterea altor culte religioase, se aliniază cu abordarea New Age a falsului preot Singurov. Care încearcă să unească diferite credințe sub un concept de dumnezeu impersonal.
Eforturile lor de a aduce la același numitor comun toate religiile, într-un context naționalist și sub pretextul revenirii la credințele strămoșești dacice, fac parte dintr-un curent New Age mai larg care încearcă să pătrundă în țările creștine. Acest curent este promovat de figuri precum Cătălin Berenghi, Dorel Vișan și Florian Colceag. Reprezintă o încercare de a reintroduce păgânismul și de a submina tradițiile și dogmele ortodoxe.