Diana Bart, după ce a fost acuzată că și-a înșelat soțul: Am dreptul să mă văd cu cine vreau
- Emma Cristescu
- 29 octombrie 2025, 17:43
Diana Bart. Sursa foto Arhiva EVZDupă luni întregi de speculații și discreție totală, prezentatoarea TV Diana Bart a confirmat că nu mai este căsătorită cu Mihai Dumitrescu, tatăl celor două fetițe ale sale. Vedeta de la Prima TV a oferit explicații la scurt timp după ce a fost surprinsă în timp ce se săruta cu actorul Daniel Nuță.
Diana Bart susține că a divorțat
Diana Bart, în vârstă de 44 de ani, este una dintre cele mai discrete figuri din showbizul românesc. Deși prezintă de ani buni emisiunea „Flash Monden”, jurnalista și-a protejat cu grijă viața personală. Căsătorită din 2017 cu omul de afaceri Mihai Dumitrescu, vedeta a format un cuplu admirat, iar cei doi păreau uniți și echilibrați, mai ales după nașterea fiicelor lor, Maira și Amina.

Diana Bart și familia/ Sursa foto Instagram
În ultima vreme însă, fanii au observat lipsa imaginilor de familie pe conturile ei de social media. Tăcerea prezentatoarei a alimentat curiozitatea publicului, dar Diana a preferat să nu comenteze până acum.
După ce paparazzi au surprins-o într-un parc alături de Daniel Nuță, într-o ipostază afectuoasă, prezentatoarea a decis să clarifice situația.
„Sunt divorțată de mai bine de șase luni. Oricum, de mai mult timp eram separați înainte să oficializăm divorțul”, a explicat Diana pentru Click!
„Nu e vorba de niciun amantlâc”
Prezentatoarea a subliniat că relația cu fostul ei soț a rămas una civilizată, bazată pe respectul reciproc și pe dorința de a le oferi copiilor stabilitate.

Daniel Nuță/ Sursa foto IMDB
„Avem o relație frumoasă de prietenie, pentru că avem doi copii împreună. Am decis să nu vorbim public despre asta, ca să nu afectăm mersul firesc al lucrurilor.”
După apariția imaginilor cu Daniel Nuță, presa tabloidă a speculat că între cei doi ar fi vorba de o legătură amoroasă ascunsă. Diana n-a confirmat că are o relație cu actorul, dar a spus că este liberă să se vadă cu cine vrea ea.
„Nu e vorba despre niciun amantlâc. Eu nu mai sunt căsătorită. Am dreptul să mă văd cu cine vreau!”, a spus prezentatoarea.
Potrivit apropiaților, prezentatoarea de la Prima TV și Daniel Nuță s-au cunoscut recent și par să se înțeleagă bine.
Și Daniel Nuță s-a despărțit recent
Diana Bart și Mihai Dumitrescu s-au logodit în 2015, la Roma, după doar câteva luni de relație. Căsătoria civilă a avut loc în 2017, iar în același an au spus „da” și în fața altarului. Tot atunci și-au botezat prima fiică, Maira, iar în 2020 a venit pe lume cea mică, Amina.
După aproape opt ani de mariaj, drumurile lor s-au despărțit, dar fără scandaluri și fără declarații acide. În vârstă de 32 de ani, Daniel Nuță este unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale. A devenit cunoscut prin rolurile din serialele „Sacrificiul” și „Adela”, difuzate de Antena 1, iar în prezent lucrează la noi proiecte de televiziune și film.
Actorul a fost implicat anterior într-o relație de lungă durată cu colega sa de breaslă Cezara Petredeanu, de care s-a despărțit anul trecut. „Într-adevăr, m-am despărțit de Cezara, cu care eram împreună de patru ani”, a spus el.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.