Întâlnire de gradul zero între Pepe și amantul Ralucăi. S-a lăsat cu amenințări
- Antonia Hendrik
- 5 decembrie 2020, 14:33
Telenovela Pepe-Raluca se pare că nu mai are sfârşit deşi au dorit un divorţ liniştit, fără scandaluri în public. Iar dezvălurile curg despre divorţul celor doi, şi sunt de-a dreptul şocante.
Potrivit surselor Cancan, Pepe ar fi fost înşelat pe parcursul a trei ani de către Raluca cu un arab misterios. Iar la scurt timp după ce ar fi aflat de o așa-zisă relație interzisă a soției sale, Pepe și presupusul iubit al soţiei s-ar fi amenințat reciproc.
Potrivit unor surse, celebrul cântăreț şi-ar fi vărsat oful unor prieteni apropiaţi, unde le-ar fi dezvăluit că ar fi aflat de la prietenele Ralucăi că aceasta l-ar înşela de aproximativ trei ani cu un tânăr de origine arabă, fiul unui renumit afacerist care ar conduce în București o cunoscută măcelărie arăbească.
Ce i-a transmis Pepe amantului
Pepe ar fi spus prietenilor că în toți acești trei ani, ar fi încercat să treacă peste presupusele infidelități ale soției. Mai mult chiar, după ce ar fi aflat de „escapadele” Ralucăi și ale presupusului iubit – cea mai recentă se pare că ar fi avut loc la un hotel din Câmpina – Pepe l-ar fi abordat pe tânărul de origine arabă pe Instagram, acolo unde, după cum ar fi afirmat artistul în fața unor amici, cei doi ar fi avut parte de o discuție extrem de tensionată.
”Pepe l-a abordat pe Instagram. L-a rugat să-i lase soția în pace, dar răspunsurile tânărului au fost extrem de acide. Cei doi s-ar fi amenințat reciproc. Tânărul de origine arabă se pare că nu s-a lăsat impresionat de artist și s-a contrat serios cu el. Amenințările au fost lansate din ambele tabere. Cel puțin asta ar fi reieșit din mărturisile lui Pepe”, au dezvăluit sursele pentru cancan.ro. Cine ar fi presupusul iubit al Ralucăi
Presupusul iubit al Ralucăi Pastramă ar fi un tânăr de origine arabă
Persoana misterioasă n-ar avea însă nicio treabă cu medicina – așa cum s-a zvonit în ultima perioadă, mai spune sursa menţionată. Este fiul unui renumit afacerist, care a pus bazele unei carmangerii arăbești în Capitală. Presupusul iubit al Ralucăi Pastramă pare să pozeze într-un veritabil Don Juan (foto) și nicidecum n-ar avea gânduri serioase, cel puțin acum, au mai arătat sursele noastre.
Cu ce rămâne Pepe în urma divorțului?
Divorțul dintre Raluca Pastramă și Pepe se anunță unul extrem de dificil și de lungă durată. Asta pentru că, în afară de o avere colosală, estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro, cei doi vor disputa și custodia celor două fetițe.
Tocmai din această cauză – mai spun sursele citate – „dezvăluirile” pe care artistul le-a făcut prietenilor, legate de infidelitățile soției, ar putea fi și o ”strategie de marketing” bine pusă la punct, pentru a o discredita pe Raluca în fața instanței, dacă se va ajunge acolo să-și dispute custodia fetițelor.