Dezvăluiri senzaţionale din biroul lui Kovesi. Unul dintre apropiaţii fostei şefe DNA spune tot adevărul. Mărturie explozivă
- Lucian Ionescu
- 28 martie 2019, 23:36
Jurnalista Berta Popescu a prezentat, joi seară, la Antena3 declaraţia procurorului Gheorghe Popescu pe care a dat-o la SIIJ. Gheorghe Popovici a fost şeful de secţie în DNA şi unul dintre apropiaţii fostei şefe a acestei instituţii, Laura Codruţa Kovesi.
În dosarul în care Kovesi a fost pusă sub acuzare în legătură cu o scenă care s-a petrecut în biroul ei, procurorul Popovici a fost audiat în timpul anchetei. În declaraţia pe care a dat-o Popovici a amintit de un rechizitoriu trimis de la DNA Ploieşti în care Liviu Tudose împreună cu alte persoane au fost trimişi în judecată. De asemenea, Popovici susţine că după ce a studiat rechizitoriul în format electronic a constatat că așa cum erau expuse faptele erau insuficient deschise, potrivit dcnews.ro
”După ce am exeminat rechizitoriul, am constatat că astfel cum era expusă situația de fat, în partea expozitivă, faptele pentru care se dorea trimiterea în judecată erau insuficient descrise. Nu regăseam nici analiza probelor, în sensul expunerii detaliate ale acestor probe, care să descrie situația de fapt cu consecința săvârșirii infracțiunilor reținute, adică dintr-un punct de vedere, actul de sesizare a instanței nu se ridică la un standard foarte înalt, privind explicitarea situației de fapt”, spunea Popovici.
După examinarea dosarului, Popovici a întocmit un referat pe care l-a înaintat procurorului şef de atunci, Kovesi
”Țin minte că am fost chemat prin grefiera de la cabinetul meu, la cabinetul procurorilor consilieri și am constatat că în cabinet se afla Kovesi, procurorul Bulancea Marius și cred că era și Țițian Dana. Kovesi era supărată pe motiv că am întocmit acel referat și bănuiesc că cineva de la Ploiești a sunat să mă pârască.
Mi s-a adresat reproșându-mi cumva că am întocmit referat că se muncise mult și cred că nu se dorea să ifirm acel rechizitoriu. A fost chemat și procurorul adjunct Călin Nistor care s-a așezat pe canapea.”, a mai spus Popovici.
Potrivit afirmaţiilor lui Gheorghe Popovici, acesta a fost chemat ulterior la Kovesi în birou care i-a spus să trimită dosarul înapoi împreună cu referatele la procurorii de caz să se conformeze.
Gheorghe Popovici a refuzat să dea aviz pentru trimiterea în judecată a celor menționați.