Dezvăluiri din spital. Elena Merișoreanu vorbește despre experiența trăită la secția Covid. Este copleșitor ce spune artista
- Antonia Hendrik
- 10 octombrie 2021, 22:49
Elena Merișoreanu a fost internată în spital după ce s-a infectat cu Covid-19. Cântăreața a avut puterea să povestească despre experiența prin care a trecut atunci când a făcut COVID-19 și a ajuns la Matei Balș.
Elena Merișoreanu a răcit, cel puțin aşa părea după primele simptome ale bolii. Inițial a vrut să se trateze acasă, dar a apelat la ajutorul medicilor când și-a dat seama că a rămas fără gust și miros, așa că a fost internată timp de 9 zile la secţia Covid de la Matei Balş. De menţionat că artista era vaccinată.
„Eu m-am tratat inițial acasă șase zile, credeam că sunt răcită. Am sunat medicul de familie și l-am întrebat, nu mă gândeam că am Covid. Nu mai băusem cafeaua de două zile pentru că nu mai aveam gust și miros. Am chemat salvarea și m-au dus la Matei Balș. Am stat internată nouă zile. M-au pus pe perfuzii, pe tratament adecvat. Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor, de la infirmiere, până la asistente și medici pentru modul în care m-au îngrijit. Și nu s-au purtat așa doar cu mine, ci cu toată lumea.”, a zis Elena Merișoreanu la un post de televiziune.
Elena Merișoreanu: Știu precis de unde am luat virusul
Elena Merișoreanu spune că s-a infectat cu virusul după ce a participat la două evenimente unde a cântat şi a făcut poze cu invitaţii. Probabil cineva de acolo avea Covid, spune cântăreaţa.
„Știu precis de unde am luat virusul. În ultimele zile, am avut două evenimente. Noi stăm și cântăm pe scenă 50-60 de minute și facem poze câte două ore. Oamenii ne iubesc și vor să aibă aceste amintiri cu noi. Dar poți să știi care dintre ei era bolnav? La câteva zile, m-am îmbolnăvit și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost și mi-am făcut acest vaccin, pentru că am făcut o formă nici foarte ușoară, dar nici foarte grea. M-am recuperat, mi-a dat drumul acasă cu analize bune, cu o stare foarte bună. Nu credeam că mai ajung vreodată acasă”, a declarat artista.
„Medicii chiar fac un efort supraomenesc”
Elena Merișoreanu a spus că medicii, infirmierele și asistentele de la Matei Balș s-au purtat frumos nu doar cu ea, ci cu toate persoanele care sunt internate în spital, aceasta a observat că toate cadrele medicale aveau răni de la măști.
„Aveau răni pe la nas săracii, de la măști. Doctorița care m-a internat, vreau să vă spun că în duminica în care m-am externat avea doar o mască simplă și eu n-am mai recunoscut-o. Când și-a dat la un moment dat afară masca jos am văzut ce răni avea la nas. Oamenii ăștia chiar nu văd că medicii chiar fac un efort supraomenesc? Erau ca furnicile, îmbrăcați din cap până-n picioare, foarte mult au muncit.”, a adăugat aceasta.
Elena Merișoreanu: Eu sunt revoltată și că au dat drumul la Sfânta Parascheva
Cântăreața a transmis românilor să se vaccineze pentru a nu se infecta cu o formă gravă a virusului, deşi era vaccinată artista s-a infectat cu virusul Covid.
„Dragii mei, vaccinați-vă! Eu nu am făcut o formă gravă pentru că m-am vaccinat. Rapelul l-am făcut prin iunie. Acum am anulat toate evenimentele, nu mă mai duc. E și ziua de naștere a finului meu, dar nu mă mai duc, nu mai vreau să iau contact cu nimeni. Mă feresc acum, nu știi de unde iei virusul. Dacă nu aș fi făcut vaccinul nu cred că mă mai întorceam acasă. Am fost ținută pe perfuzii și medicamente. Nu știu ce mi-au dat, dar m-au făcut bine. În nouă zile am ieșit pe picioare. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat: atâția oameni, fani cu care nu vorbisem niciodată. Eu sunt revoltată și că au dat drumul la Sfânta Parascheva, să mă ierte Dumnezeu. Ar trebui băgați mai puțini, sunt grămadă unii peste alții.”, a mai spus Elena Merișoreanu la Antena 3.