Dezvăluiri despre caracatița cu trei brațe din fabrica de permise din Suceava
- Dragos Manea
- 10 martie 2021, 18:42
Noi dezvăluiri grele: s-a aflat modul în care opera „caracatița cu trei tentacule” existentă în fabrica de permise din Suceava.
Cum opera, de fapt, fabrica de permise auto din Suceava?
Procurorii DNA susțin a fost constituit un grup infracțional care facilita obținerea frauduloasă a permisului auto.
De asemenea, cei implicați în „manevră” ar fi facilitat și înmatricularea mai multor autovehicule.
Tot sistemul era, de fapt, o caracatiță cu trei tentacule. Mai exact, procurorii DNA arată că grupul infracțional era organizat pe trei ramuri.
După spusele procurorilor, caracatița era formată din Blîndu Cristian, Obreja Radu Ionuţ, Pascal Anamaria, Perijoc Gheorghe Ionel, Mihăiescu Iulian Florin, Mihăiescu Leon Ionuţ, Macoviciuc Nicolae Cezar, Butnariu Paul Alexandru, Bolohan Florin, Pandelea Silviu Lucian, Boicu Costică, Mirăuţă Ionică şi Popovici Radu.
Citește și: Stenograme de senzație în dosarul „fabricii de permise” de la Suceava: „Instructorii îs proști grămadă”
Cum opera fabrica de permise din Suceava? Prima ramură - baza grupării
Prima ramură este formată preponderent din instructorii auto, sau cei implicați în școlile de șoferi.
Această ramură are componența cea mai consistentă, întrucât are rolul de a acoperi un teritoriu cât mai mare și un număr de școli de șoferi cât mai semnificativ.
Rolul acestor persoane era să „aducă” clienți dispuși să plătească sume de bani pentru permisul de conducere.
Erau căutate „victime” care nu puteau trece de examenul teoretic. De asemenea, era important ca acestea să prezinte un potențial financiar ridicat. Astfel încât banii să nu fie o problemă pentru ei.
Atribuțiile celor aflați la baza grupării: comunicau celor două paliere superioare detalii legate de candidați. Comunicau și eventual negociau cuantumul sumei de bani solicitate cu titlu de mită. Prezentau eventualul ”client” persoanelor din cadrul SPCRPCIV Suceava sau intermediarilor agreați de către acestea, pentru a avea acceptul lor cu privire la fraudarea examenelor.
Ei explicau candidaților maniera de fraudare, făcând operațiunea să fie cât mai familiară.
Puneau în legătură persoana interesată cu un alt intermediar, din cadrul palierului superior, în vederea introducerii sale ulterioare către funcționarii din cadrul SPCRPCIV Suceava.
Citește și: Polițiștii corupți de la „Permise” Suceava, trimiși în judecată
A doua ramură a organizației
Cea de-a doua ramură este reprezentată de intermediari.
Persoane apropiate membrilor celei de-a treia ramuri sau funcționarilor din cadrul SPCRPCIV Suceav.
Ei au rolul de a strânge de la membrii palierului inferior persoanele beneficiare și a le pune în legătură cu persoanele direct implicate în procesul de fraudare.
A treia ramură: vârful piramidei din Suceava
Potrivit procurorilor DNA, cel de-al treilea palier era reprezentat de Obreja Radu Ionuţ, Perijoc Gheorghe Ionel, Rusu Daiana Iuliana, Butnariu Paul Alexandru și Bolohan Florin.
Perijoc Gheorghe Ionel și Bolohan Florin erau cei mai importanți doi membri ai grupării.
Începând cu instruirea propriu-zisă a candidaților cu privire la modalitatea de funcționare a tehnicii audio-video, echiparea candidaților cu tehnică audio-video, efectuarea triajului în situațiile în care în procesul de fraudare a examenului era implicat un număr mai mare de persoane, etc.
„Procurorii DNA consideră că ofițerul de poliție Obreja Radu Ionu, profitând de ascendentul oferit de funcția pe care o deținea – de șef al compartimentului Regim Permise și Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, a fost cel care a organizat activitatea infracțională.
El a dezvoltat un sistem eficient de comunicare și de organizare a membrilor grupului infracțional. Tot el l-a impus pe agentul de poliție Perijoc Gheorghe Ionel drept persoană de legătură și simbol al autorității sale în grupul infracțional, care oferea oricui plătea, chiar dacă obținerea permisului de conducere în condiții normale era imposibilă, documentul mult-râvnit”, spun procurorii, conform Justnews.