Cei doi au decis de comun acord să pună capăt relaţiei în 2007, cu puţin timp înainte de a se căsători. 

În perioada în care Kate şi William au fost despărţiţi, Casa Regală britanică se temea că aceasta ar putea deveni cea de a doua Camilla din istoria monarhiei, potrivit biografei oficiale a Casei Regale, Katie Nicholl.

În cartea autoarei, William şi Harry, apărută în 2010, Kate susţine că Ducesa de Cambridge l-ar fi avertizat pe William să nu mai flirteze cu fete, în timp ce se afla la petrecerile organizate în apropierea bazei militare din Bovington, unde îşi făcea stagiul militar.

Autoarea susţine faptul că, Kate i-ar fi spus lui William că işi doreşte o relaţie seriosă, însă acesta a decis să pună capăt relaţiei pentru o perioadă.
„Mi-a fost greu să nu fac o comparaţie între William şi tatăl său, Charles. Bântuiţi de evenimentele din trecut, exista teama ca Kate să  nu devină o nouă Camilla”, a spus Nicholl.

Prinţul Charles a avut în tinereţe o relaţie cu Camilla. Cei doi s-au despărţit în 1973, atunci când moştenitorul Coroanei Britanice a fost înrolat în Marina Regală.

Se spune că Charles a fost devastat atunci când a aflat că Camilla s-a logodit ulterior cu Andrew Parker Bowles şi a luat decizia de a se căsători cu Prinţesa Diana, în 1981.
Cuplul regal a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana declara atunci într-un interviu la televiziune cî în mariajul lor „se află trei persoane”, cu aluzie la Camilla. Charles şi Camilla s-au căsătorit în 2005.

Kate a primit un sprijin neaşteptat în perioada în care a fost despărţită de William, din partea Prinţului Philip, bunicul lui William. Ea susţine că bătrânul prinţ i-a fi spus că „William îi va oferi inelul de logodnă la momentul potrivit”. Cei doi s-au logodit în 2010 şi s-au căsătorit un an mai târziu, scrie mirror.co.uk.