Despăgubiri pentru fermieri din fonduri europene, anunțate de Ministerul Agriculturii

Despăgubiri pentru fermieri din fonduri europene, anunțate de Ministerul AgriculturiiAgricultură. Sursă foto: Arhivă

Ministrul Agriculturii a declarat că Comisia Europeană „a acceptat solicitarea României de acordarea de despăgubiri pentru fermierii din sectoarele pomicol și viticol”. Florin Barbu anunță, de asemenea, că este vorba despre „un sprijin de urgență de 11 ,5 milioane euro”.

Despăgubiri pentru fermieri din fonduri europene. Ministrul Agriculturii, despre măsurile și criteriile de acordare

Potrivit ministrului Agriculturii, Florin Barbu, fondurile sunt alocate ca urmare a solicitării transmise de autoritățile române în timpul reuniunii Consiliului AgriFish din luna iunie. Măsura vine ca o reacție la „pagubele provocate de înghețul târziu din primăvara acestui an”, care a afectat culturile de pomi fructiferi și viță-de-vie.

„Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol și viticol ale căror culturi au fost afectate de înghețul târziu din primăvara acestui an. Am cerut acest sprijin la Consiliul de miniștri AgriFish încă din iunie, pentru că este datoria noastră să sprijinim fermierii să continue să producă”, a transmis ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

România va beneficia de a doua cea mai mare sumă din acest fond: 11,5 milioane de euro

Comisia Europeană a propus un pachet financiar de urgență în valoare de 49,8 milioane de euro destinat fermierilor din șase state membre ale Uniunii Europene, afectați de condiții meteorologice nefavorabile în sectoarele pomicol și viticol.

România va beneficia de a doua cea mai mare sumă din acest fond, respectiv 11,5 milioane de euro. Alături de România, de fonduri vor beneficia și Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria și Polonia. Informația a fost confirmată de ministrul Agriculturii.

„În urma solicitării făcute de România, Comisia Europeană a propus un pachet de sprijin de urgență de 49,8 milioane de euro pentru șase state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia și România. Fermierii noștri vor beneficia de 11,5 milioane euro, ceea ce reprezintă a doua cea mai mare alocare din acest pachet”, a punctat Ministrul Agriculturii.

Florin Barbu a mai subliniat în postarea sa, că cei din Ministerul Agriculturii „deja lucrează la măsurile și criteriile de acordare a sprijinului, astfel încât plățile către fermieri să fie făcute cât mai repede”.