Descoperirea deceniului în România. Arheologii au rămas muți de uimire
- Mihnea-Petru Parvu
- 4 august 2019, 15:33
Descoperirea este o premieră pentru arheologii din Alba, care, împreună cu o echipă mixtă de cercetători din Anglia și SUA, au reușit să scoată la suprafață o parte a unui complex funerar în zona Munților Trăscău
În urma cercetărilor preliminare, s-a ajuns la concluzia că scheletul ar fi aparținut unei persoane în vârstă circa 20 de ani, corpul fiind înhumat într-un tumul funerar. Cel mai probabil, persoana înhumată în tumulul respectiv ar fi fost o persoană importantă din comunitatea epocii bronzului, informeaz colegii de la site-ul alba24.ro. Mai exact, în zona care sapă arheologii, au fost descoperite 12 locuri cu resturi umane înhumate în perioada epocii bronzului.
Săpăturile se desfășoară de peste doi ani. Scheletul va fi datat cu carbon și supus unor alte cercetări amănunțite, iar rezultatele vor fi disponibile peste aproximativ un an. În urma cercetărilor, arheologii și cercetătorii vor putea înțelege mai bine viața oamenilor, cultul înhumării și ritualul care era practicat de aceștia asupra defuncților.
Un tumul cu surprize
„Săpăturile din acest an au scos la suprafață o serie de vestigii pe care, în parte ne așteptam să le găsim, altele au constituit o surpriză deplină și constituie, din mai multe puncte de vedere, o premieră pentru arhitectura funerară de la începutul epocii bronzului, în spațiul carpatic. La Râmeț s-a început escavarea unei movile funerare, a unui tumul, cu dimensiuni impresionante, care de altfel a fost ales să ilustreze, în albumul legat de istoria județului Alba, începutul epocii bronzului. A evidențiat, față de alte puncte, o arhitectură funerară bine gândită, utilizarea unor ringuri de piatră din zona tumulului, dar și material calcaros adus de la o distanță de câțiva kilometri. Ceea ce este extrem de interesant este faptul că săpăturile au evidențiat existența unei incinte, a unui șant circular, la oarecare distanță de tumulul care încojoară acest șanț fiind plin cu fragmente ceramice, oase de animale și resturi de cărbune. Lângă tumulul funerar a fost identificată o incintă circulară construită extrem de îngrijit, cu lespezi de piatră aranjate în cant, a cărei funcționalitate este încă neclară în acest moment”, a declarat într-o conferință de presă dr. Horia Ciugudean.
Cercetările au început în anul 2011, în cadrul Proiectului MARBAL (Mortuary Archaeology of the Ramet Bronze Age Landscape – Arheologia mortuară în Epoca Bronzului în arealul Râmeţ), desfăşurat de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia în parteneriat cu Hamilton College (SUA) şi McDonald Institute Cambridge (Marea Britanie).