Descinderea DNA de la Vamă poate cauza probleme și la Fisc. Care e motivul

Descinderea DNA de la Vamă poate cauza probleme și la Fisc. Care e motivulEvaziune. Sursa foto: Dreamstime.com

Investigația procurorilor DNA, care a condus la arestarea preventivă a lui Paul Petrof, directorul Direcției Regionale Vamale București, și a altor funcționari, ar putea avea repercusiuni și în alte instituții ale statului român, cum ar fi Fiscul.

Miercuri, 14 februarie, DNA l-a arestat preventiv pe Paul Petrof, șeful Vămii București, dar și câțiva subalterni de-ai săi, pentru fapte de corupție, însă problemele abia acum încep pentru cei implicați.

Acuzații de luare de mită

Paul Petrof și subalternii săi au fost plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în cadrul unui dosar de corupție. Aceștia sunt acuzați de luare de mită și favorizarea făptuitorului. Această decizie a instanței de miercuri seara nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Paul Petrof și Stamatescu sunt acuzați de DNA, printre altele, de comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, conform prevederilor articolului 269 din Codul penal. Și infracțiunii de utilizare, în orice mod, direct sau indirect, a informațiilor care nu sunt destinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, conform prevederilor articolului 12 litera b din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea prevederilor articolului 38 alineatul 2 din Codul penal.

Faptele de corupție legate de primirea de mită de către vameșii implicați în scandalul Dragonul Roșu, de la afaceriști chinezi și turci, nu sunt deloc neașteptate. Nu este pentru prima dată când funcționari guvernamentali primesc sume de bani pentru a acoperi practicile de evaziune fiscală din acele complexe comerciale din apropierea Bucureștiului.

Descinderea DNA s-ar putea extinde

O dezvăluire interesantă a DNA în acest caz este interceptarea omului de afaceri Cătălin Bucura, unul dintre liderii unui grup de interese care deține acum controlul asupra afacerii Murfatlar, alături de ieșeanul Vasile Ciaușu. Acest grup de interese a fost și este protejat în mod puternic de către funcționari din ANAF, atât la nivel central, cât și local, conform unor rapoarte ale Curții de Conturi obținute de newsonline.ro. Conform informațiilor noastre, Cătălin Bucura a părăsit țara cu puțin timp înainte de perchezițiile efectuate de DNA în acest dosar și se află în prezent în India.

Stenogramă. Paul Petrof își proteja oamenii de DNA

Paul Petrof și un alt subordonat l-au informat ilegal pe Bucura cu privire la un dosar investigat de polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. După ce Bucura a luat la cunoștință de ordonanța prin care polițiștii solicitau informații de la Vamă, cei doi au discutat despre firmele controlate de gruparea condusă de Ciaușu – Bucura.

Relevantă este stenograma discuției dintre cei doi

BUCURA CĂTĂLIN: Nimic, nu.

PETROF PAUL: Păi și-atunci ce…Ce are?

BUCURA CĂTĂLIN: O fi (neinteligibil) dân…E alta de (neinteligibil) Cred c-au încurcat ei.

PETROF PAUL: VIVINCO VNO?

BUCURA CĂTĂLIN: VIVINCO VNO e (neinteligibil).

PETROF PAUL: (neinteligibil)

BUCURA CĂTĂLIN: (neinteligibil)

PETROF PAUL: Pă spate mai e? WINEDEPOT?

BUCURA CĂTĂLIN: WINEDEPOT e a noastră, da.

PETROF PAUL: SELEX TRADING?

BUCURA CĂTĂLIN: E a noastră.

PETROF PAUL: E a voastră?

BUCURA CĂTĂLIN: Da.

DNA poate cauza probleme și la Fisc

Astfel, Cătălin Bucura recunoaște oficial că firmele controlate de intermediari în acte sunt, de fapt, deținute de el și de Vasile Ciaușu. Surse din cadrul justiției au explicat pentru newsonline.ro că discuția dintre Petrof și Bucura este deosebit de importantă, deoarece reprezintă o modalitate prin care Petrof pare să își clarifice care sunt firmele ce trebuie protejate, având în vedere dosarul de la DICE și alte controale efectuate de alte instituții ale statului.

Șeful Vămii București încasa bani frumoși

„Nemulțumirea privind suportarea acestor cheltuieli făcute de ION CUPĂ (Păduraru) –este exprimată și în discuțiile pe care PETROF PAUL și STAMATESCU RĂZVAN-COSMIN le poartă cu BUCURA CĂTĂLIN (”Nepotu”), căruia cei doi îi sugerează, inițial, apoi îi solicită direct să contribuie cu suma de 5.000 lei la achiziționarea bunurilor de la CANALI. Acesta își arată disponibilitatea să remită suma de 5.000 de lei, dar solicită să nu participe la momentul plății pentru a nu fi surprins de camerele de luat vederi în magazin sau în apropierea acestuia. De asemenea, din aceste discuții reiese că BUCURA CĂTĂLIN (”Nepotu”) a mai contribuit cu sume de bani în favoarea lui PETROF PAUL sau/și a lui ION CUPĂ (”Păduraru”) (acest aspect reiese din indicarea de către PETROF PAUL pe o hârtie a unor sume de bani, afirmând către STAMATESCU RĂZVAN-COSMIN: i-am arătat ce-ai făcut tu. RĂZVAN, ți-am arătat ce-a făcut el ieri? – indicând biletul din mână )”, se arată în referatul DNA prin care s-a cerut arestarea preventivă a vameșilor.

perchezitii dna

perchezitii dna. Sursă foto: Dreamstime

De ce a dispuns DNA extinderea urmăririi penale

Societățile menționate în înregistrarea discuției dintre Petrof și Bucura fac parte dintr-un ansamblu de companii care includ și SC Rotact Bev SRL și SC Retail Plus Services SRL, firme care au cauzat pierderi la bugetul de stat. Newsonline.ro a raportat în octombrie anul trecut că Rotact și Retail aveau datorii la momentul respectiv de puțin peste 80 de milioane de euro, însă de atunci sumele datorate către bugetul de stat au crescut.

În referatul prin care a cerut și obținut arestarea preventivă, DNA arată că prin ordonanța din 22 ianuarie s-a dispus ”extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și de luare de mită corelative, prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 290 al. 1 C.p. și 289 al. 1 C.p. ocazionate de acțiunile de control vamal și în legătură cu acestea în data de 07.09.2023 la societățile GRETTA STARS SRL, HAI WEI COMERCIAL SRL, MANGO STAR FASHION SRL și RETAIL PLUS SERVICES SRL”

Firmele din discuția Petrof – Bucura, protejate de ANAF

Două rapoarte emise de Curtea de Conturi, unul dintre ele finalizat la sfârșitul anului trecut, indică faptul că firmele discutate în conversația dintre Paul Petrof și Cătălin Bucura, precum și Retail Plus Services și Rotact Bev, au beneficiat de protecția ANAF-ului. Rămâne de văzut dacă această protecție acordată tandemului Bucura – Ciaușu la ANAF nu ascunde aceleași practici ca cele de la Vamă. DNA va trebui să clarifice acest aspect. În legătură cu Rotact BEV, Curtea de Conturi a remarcat că ar fi trebuit să-și piardă eșalonarea la plata datoriilor colosale, deoarece a folosit o scrisoare de garanție de la un IFN, contravenind astfel cadrului legal.

Rotact Bev face și obiectul unei sesizări penale care a fost uitată prin sertarele Parchetului Tribunalului Constanța.

Ce arată raportul Curții de Conturi

„Fără a ține cont de solicitarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, de înlocuire a scrisorii de garanție, la data de 06.09.2021, contribuabilul depune cerere de modificare a Deciziei de eșalonare la plată pentru suma totală de 179.733.885 lei, pentru care menține drept garanție o scrisoare emisă de FINANCE ONE IFN , emisă în data de 31.08.2021.

Deci inadmisibilă potrivit noului cadru legal, care acoperea doar suma de 38.703.860 lei. Iar pentru diferența de sume introduse în eșalonare contribuabilul s-a angajat că va depune garanții la solicitarea organului fiscal; deși contribuabilul trebuia să piardă eșalonarea încă de la data de 06.09.2021 și să fie executat silit, când nu a mai posedat o scrisoare de garanție valabilă, prin diverse tergiversări la nivelul Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice București a reușit să evite executarea silită care ar fi permis poprirea terțului din același grup de firme care imobiliza creanțe care ar fi îndestulat obligațiile ROTACT BEV către bugetul de stat.

Mai mult decât atât, de la 01.01.2022, a intrat în competența de administrare a DGAMC prin prisma datoriilor uriașe la bugetul de stat și inducând în eroare DGAMC, deși contribuabilul știa de la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București că nu mai posedă o garanție valabilă, a obținut Decizia de menținere a eșalonării la plată nr.41255/02.02.2022 care prevedea menținerea eșalonării la plată a sumei de 37.190.369 lei pentru o perioadă de 31 de luni, în baza unei scrisori de garanție emisă de FINANCE ONE IFN , emisă în data de 31.08.2021, deci inadmisibilă potrivit noului cadru legal”, se arată în ultimul raport al Curții de Conturi întocmit la finalul anului trecut și deținut de newsonline.ro

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News