Victor Ponta, contrazis de un fost ministru din guvernul său: România nu a deschis Porțile de Fier

Victor Ponta, contrazis de un fost ministru din guvernul său: România nu a deschis Porțile de FierSursa foto: Arhiva EVZ

Dezvăluirile făcute de Victor Ponta în podcastul „Hai LIVE”, moderat de Robert Turcescu și Dan Andronic, au stârnit reacții în lanț. Fostul ministru al Apelor din perioada 2014, Doina Pană, a declarat că situația despre care vorbește Victor Ponta nu a existat. Doina Pană, care se afla în barcă alături de Ponta în timpul inundațiilor, susține că România n-a fost nevoită să deschidă Porțile de Fier.

Doina Pană a explicat exact care a fost situația în timpul inundațiilor din 2014.

„E ceva ce țin minte toată viața, eram într-o tensiune uriașă, vă dați seama. Urmăream toată ziua debitul Dunării, împreună cu ungurii, cu sârbii. Ca să înțeleagă toată lumea, noi nu am avut mai mult de 13.200 de metri cubi pe Dunăre. Ce înseamnă asta? La 13.800 de metri cubi trebuie să deschizi la Porțile de Fier, dar pentru că s-a rupt digul la sârbi, noi nu am fost nevoiți să deschidem Porțile de Fier. Nu știu ce ordin a dat dumnealui peste structurile românești, ce înțelegere a avut. Eu nu știu nimic de nicio înțelegere”, a declarat Doina Pană pentru Antena 3.

Doina Pană nu înțelege de ce Victor Ponta a făcut afirmații despre inundațiile din România și Serbia

Doina Pană

Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul ministru din cabinetul Ponta a precizat că nu înțelege de ce fostul lider PSD a adus în discuție o situație despre care aceasta susține că nu a existat.

„Am o stimă deosebită pentru Victor Ponta. Pe problemele pe păduri m-a sprijinit, mi-a ținut spatele în situații foarte grele. Acum nu-l înțeleg. Nu știu de ce trebuia să vorbească de acest episod care n-a existat. Sau, așa cum spune dumnealui, a dat ordin peste structurile românești. Nici măcar n-am aflat. Doar acum”, a spus Pană pentru Euronews.

Liviu Dragnea era responsabil de inundațiile din 2014

Ea a mai afirmat că în calitate de ministru al Apelor nu avea ultimul cuvânt în privința deciziilor luate de autoritățile române la inundațiile din 2014.

„În comitetul pentru situații de urgență, cuvânt hotărâtor avea ministrul de Interne, era coordonator Arafat. Din partea Guvernului de ocupa domnul Dragnea, el era vicepremier și dumnealui preluase toată situația pentru inundații. Eu furnizam datele meteo și hidro, încât, la nivel de Guvern, să se hotărască. Dar totuși, eram ministrul Apelor, era normal să știu că se deschid Porțile de Fier, chiar dacă n-ar fi trebuit, tehnic”, a mai declarat Pană.

Fostul lider PSD Liviu Dragneaa susținut că actualul candidat independent din cursa pentru Cotroceni „suferă de mitomanie” şi „denaturează adevărul în avantajul lui”.

Victor Ponta a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor EvZ Dan Andronic și Robert Turcescu că a primit cetățenia sârbă în 2014, când era prim-ministru. Acest lucru s-a datorat faptului că a dat ordin structurilor româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier. Astfel nu a fost inundată capitala sârbă Belgrad.

El a spus că, în schimb, a fost inundată partea românească, dar oamenii au fost mutați și s-au dat repede despăgubiri.