Descindere la spărgătorii de case: Fraţii Ştefan, luaţi din pat cu mascaţii

Descindere la spărgătorii de case: Fraţii Ştefan, luaţi din pat cu mascaţii

Gruparea care spărgea locuinţe de lux, anihilată de DIICOT

Spărgătorii de locuinţe de lux din Timişoara au fost luaţi prin suprindere de marscaţi, joi dimineaţă.

Membrii uneia dintre cele mai periculoase grupări specializată în furturi din locuinţe, care acţiona în Timişoara, s-au trezit în această dimineaţă peste ei cu trupele speciale ale Poliţiei în cadrul unei operaţiuni a DIICOT şi a celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale din IPJ Timiş. Anchetatorii au început în paralel şi percheziţii şi la două service-uri auto deţinute de membrii grupării. Este vorba de gruparea condusă de fraţii Ştefan, cunoscuţi ai lumii interlope timişorene. Aghiotanţii lui vizau locuinţele unde ştiau că găsesc sume importante de bani sau bunuri de valoare. Mergeau exclusiv la pont, au explicat anchetatorii care instrumentează cazul. Aşa se face că au golit de-a lungul timpului locuinţe de oameni de afaceri, magistraţi sau medici. Anul trecut, fraţii Ştefan au plecat dintr-o locuinţă cu 47.000 euro şi aparatură electronica. Anul acesta au dat spargerea la casa unui patron de bijuterie, şi au furat un seif în care erau 1,5 kilograme de bijuterii şi 50.000 lei. Unul dintre ei a fost surprins, de proprietari  când spărgea o altă locuinţă din Timişoara. Ca să scape, a lovit o bătrână. A fost cea mai slabă spargere: Ştefan a furat numai 6.000 de lei.

Ion Ştefan, unul dintre cei ridicaţi în această dimineaţă de poliţie, este Ion Ştefan, unul dintre cei condamnaţi pentru omor la 20 de ani de puşcărie, în dosarul unei crimie de pe strada Odobescu din Timişoara. Poliţiştii l-au reţinut şi pe Adrian Bondor, cunoscut ca hoţ de maşini.

Ne puteți urmări și pe Google News