Primii trebuiau respectați, ultimii nu numai criticați, dar chiar condamnați. Și nu vorbesc aici de multele conflicte și divergențe locale, ci de un dualism care încearcă să rupă întreaga noastră societate sau, într-o versiune devastatoare, întreaga lume modernă, Ceea ce m-a înmărmurit a fost, nu că societatea continuă să fie divizată, dar că mulți dintre băieții răi din noua noastră democrație liberală erau aceeași oameni, aceleași grupuri, care reprezentau răul absolut și în comunism- cei mai mulți dintre ei conservatori, tradiționaliști, anticomuniști, patrioți (numiți acum naționaliști)/ În mod deosebit, sunt înfierați catolicii și întreaga Biserică.

Mai mult, o mulțime dintre băieții buni erau aceiași băieți buni și în comunism, incluzând inteligentsia comunistă. Aceiași oameni care decenii au cerut muncitorilor din întreaga lume să se unească împotriva reacțiunii, îi cheamă acum pe susținătorii democrației liberale să se unească împotriva acelorași reacționari. De aici se naște o alianță, surprinzătoare sau chiar șocantă pentru unii, între foștii opozanți ai comunismului și foștii

politicieni și intelectuali ai partidului. Acești oameni care s-au declarat moașele noului sistem democratic și, totodată, gardienii lui legitimi.”



Când am descoperit acest text al filosofului și politicianului polonez Ryszard Legutko, mă gândeam de ceva vreme să scriu despre șocantele asemănări dintre democrația liberală pe care o trăim astăzi în România și defunctul regim comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Textul  profesorului de filosofie de la Universitatea Jagelloniană din Cracovia m-a convins însă că problema e aceeași în toate fostele țări ale lagărului socialist. Mulți dintre unguri, polonezi și cehi simt astăzi că eliberarea de sub dominiația Imperiului Răului, cum numea

președintele Reagan Uniunea Sovietică, a însemnat intrarea într-o lume destul de asemănătoare, în care ascunderea adevărului, blamarea celor care sunt de altă părere și cenzura sunt lucruri obișnuite.Dovada o reprezintă guvernele naționaliste și eurosceptice aduse la putere de votul popular



Ryszard Legutko a prezentat pe scurt similaritățile dintre comunism și democrația liberală când a fost invitat să-și prezinte una dintre cărți în aula The Catholic University of America. Vă invit să-i urmăriți cu atenție argumentele și să decideți dumneavoastră cât de pertinente sunt pentru realitatea românească.. „Eu unul am crezut că, după căderea regimului comunist, libertatea va fi primul principiu pe care îl vom îmbrățișa, în primul rând, libertatea de a gândi, de a crea, de a descoperi, de a căuta adevărul. Dar nu era cazul. Din prima zi, am fost făcuți să înțelegem că exista deja un model pentru o bună democrație liberală, model verificat și agreat, pe care noi trebuia numai să-l implementăm.”



În al treilea rând, filosoful polonez vorbește despre șocul pe care i l-a provocattratamentul de care a avut parte „Sindicatul Solidaritatea”, cel care până la urmă a răsturnat regimuil comunist al lui Wojciech Jaruzelski. A fost, la început, surprins, iar mai apoi, șocat, de amploarea ingineriei sociale declanșate încă de la început de noul sistem. Și, din nou, limbajul a fost revelator. Nu se putea să nu vezi că ceea ce spuneau după război comuniștii veniți pe tancurile sovietice, repetau acum cei care implementau sistemul democrației liberale.

În ambele situații, arhitecții noi ordini și intelectualii care susțineau ideea, pledau pentru „un om nou”, „un nou polonez” care trebuia făurit, pentru că polonezii, în marea lor majoritate, erau „oameni care aparțin trecutului”, care nu se mai potrivesc în noile situații și nu pot răspunde noilor provocări. Timpurile noi, ni s-a spus, și după război, și acum, cer o nouă gândire.”

Ryszard Legutko nu găsește cauza asemănărilor surprinzătoare pe care le-a constatat  între comunism și societatea liberală în orginea lor marxistă comună (comunismul pe filiera Lenin Stalin, democrația liberală pe linia Marcuse), ci în obsesia de a controla toate

aspectele vieții. ”Ceea ce face comunismul și democrația liberală asemănătoare sau consonante una cu alta este faptul că în amândouă cazurile sistemul politic este predominant și penetrează întreaga societate, toate instituțiile, normele și chiar mintea umană. Așa cu comunismul avea ultimul cuvânt, hotărâtor despre orice se întâmpla în societate, asta face și democrația liberală în societatea noastră. (…) În democrația liberală, toată lumea se așteaptă la o logică liberală și democrată. Familia trebuie să fie liberalizată și democratizată, școlile, morala, normele sociale- la fel.

Chiar și religia și bisericile trebuie să se conformeze, atât în ceea ce privește ritualurile, cât și doctrina. Chiar și Dumnezeu trebuie să încerce să semene cu un liberal democrat. Așa cum în comunism, chiar dacă Dumnezeu nu exista, tot trebuia să fie un bun comunist.”



Ce alte asemănări a descoperit filosoful polonez înte aceste regimuri aparent antagoniste, dar și cum concurează democrațiile occidentale regimurile comuniste în ceea ce privește ascunderea adevărului, aflați din materialul de mâine.