Cele câteva sute de ilegaliști comuniști români simțeau la începutul verii lui 1944 că li se apropie timpul de glorie. Din cărțile de istorie de până în 1989, elevii învățau cât de eroică a fost evadarea tovarășului Dej și a colegilor săi din lagărul de la Târgu Jiu, dar ca de obicei, când e vorba de propaganda comunistă, adevărul este cu totul altul.

Intrarea Armatei Roșii în România le-a dat mai mult curaj ilegaliștilor comuniști, așa că de evadarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej au fost însărcinați să se ocupe doi fruntaşi comunişti aflați în libertate: Emil Bodnăraş şi Ion Gheorghe Maurer.

Emil Bodnăraș  a propus atacarea lagărului de către un grup înarmat de comuniști, iar Maurer o evadare discretă, care a și fost aleasă. Ei au început operațiunile de recunoaștere a împrejurimilor lagărului și a luat legătura atât cu membrii aflaţi în libertate, cât şi cu comuniştii închişi în lagăr.

Printre cei aleşi pentru a organiza evadarea s-a numărat şi învăţătorul Constantin Cheaţă, ilegalist din Târgu Jiu, care și-a spus propria versiune în 1972, la Radio Craiova : «Conducerea Partidului Comunist Român  a hotărât  să dea posibilitatea militanţilor comunişti să fie liberi pentru definitivarea  planului insurecţiei [de la 23 august 1944]. Pentru aceasta tovarăşul  Ion Gheorghe Maurer  a fost însărcinat de către conducerea de partid să se ocupe de  crearea condiţilor pentru evadarea fruntaşilor comunişti care se aflau închişi în lagărul de la Târgu Jiu. Tovarăşul  Ion Gheorghe Maurer a luat legătura cu tovarăşul Mihail Roşianu care activa în cadrul regionalei comuniste  Oltenia. Tovarăşul  Roşianu a luat legătura  cu o celulă de partid formată din trei membrii. Din această celulă faceam si eu parte.

Cu sprijinul acestei celule, tovarăşul  Roşianu s-a ocupat de întocmirea planulului de evadare, atât din lagărul de la Târgu Jiu, cât şi de la lucrările Palatului administrativ Târgu Cărbuneşti unde lucra o parte din militanţii comunişti. Tovarăşul  Maurer s-a deplasat  în  cursul lunii iunie pentru  a vedea în ce măsură celula de partid care primise sarcina din partea tovarăşului  Roşianu s-a ocupat de elaborea planului evadării militanţilor comunişti. Cu toate că prin oraş se deplasa numai seara,  la Târgu Jiu tovarăşul Maurer a  putut să stea numai şase zile deoarece începuse sa fie observat [de autorităţi].  Din această cauză tovarăşul Maurer a trebuit să plece, rămânând ca celula de partid să ia ultimile măsuri pentru evadarea  militanţilor comunişti. Planul a fost bine executat, ducând la evadarea unor comunişti înaintea , actului de la 23 august 1944 ».

Tovarășul Mihai Roșianu, povestea și el, în 1971:

« În vara anului 1944 (…)  s-a pus problema să-i scoatem [din lagăr], să organizăm evadarea şi după aceea să trecem la acţiuni de amploare.  Erau două variante: fie să atacăm lagărul, şi aceasta era periculos şi pentru ei, pentru că ei erau cu mâinile goale, fie să-i ajutăm să evadeze. Şi am găsit calea. Tovarăşul Gheorghiu Dej ne-a chemat la o întâlnire, la o lucrare în Târgu Jiu unde erau aduşi şi meseriaşi comunişti. Unii erau pietrari, alţii tâmplari.  Gheorghiu Dej era electrician şi lucra la instalaţiile electrice.   Şi am avut o întâlnire în fundul clădirii.

Eu i-am raportat ce-i afară şi el mi-a comunicat ce-i înăuntru. Şi am stabilit şi planul de evadare. Eu primisem sarcina ca în primul rând să-l ajut pe tovarăşul Gheorghiu Dej să evadeze şi pe urmă pe ceilalţi. El a spus: „Nu! Ieşim patruzeci”. Ei au stabilit că cei care urmau să evadeze să meargă la lucru la trei construcţii: la Mănăstirea Tismana, unde se făceau reparaţii, la clădirea Palatului Administrativ din Cărbuneşti şi la Palatul Administrativ de la Novaci, Gorj. De la aceste trei obiective trebuia să organizăm noi evadarea grupelor de comunişti.

O grupă cu tovarăşul Gheorghiu Dej a fost trimisă la Tismana, dar probabil s-a aflat ceva şi  după o zi au fost trimişi înapoi în lagăr.  Aşa că a trebuit să organizăm evadarea lui chiar din lagăr. Am fost ajutaţi şi de noroc. Sergentul de poliţie care păzea depozitul  poliţiei din Târgu Jiu era comunist.

Şi m-am gândit că numai cu el pot să realizez evadarea. Din lagărul de la Târgu Jiu nu puteam să-l  scot pe tovarăşul Gheorgiu Dej decât prin cimitirul care se învecina cu lagărul. Apoi era un regiment cu două rânduri de santinele. După cimitir şi regiment era un lan de porumb. Am scos din ţâţâni o poartă în fundul cimitirului  şi [Gheorghiu Dej] a trecut pe lângă santinele ca un arestat. Sergentul era cu pistolul în mână. Când au întrebat santinelele: „Cine-i?” sergentul de poliţie a spus: „Poliţia. Vezi-ţi de treabă!” Şi au trecut mai departe.  Aşa au ieşit din lagăr. 

Dar eu şi tovarăşul Maurer  am întârziat să venim cu maşina de la Craiova. Aşa că sergentul l-a trecut din nou pe lângă santinele, l-a dus la depozitul de armament al poliţiei şi l-a închis acolo. Imediat ce am ajuns cu maşina, l-am îmbrăcat în haine militare, cum eram şi noi [îmbrăcaţi], şi, cu acte false, am pornit în goană spre Vâlcea. Trebuia să ajungem la o casă în marginea munţilor. N-am ajuns acolo. Ne-a apucat ziua şi am rămas la mecanicul Ţundrea, vechi membru de partid. Şi acolo am ţinut o şedinţă în care Gheorghiu Dej mi-a spus: „Acum trebuie să-i scoatem pe cei de la Cărbuneşti!…” Aşa că eu am plecat să îndeplinesc această sarcină. Alte echipe au venit şi  l-au luat pe tovarăşul Gheorghiu Dej şi l-au transportat la Bucureşti ».

Însă, toate mișcările și planurile de evadare din lagărul de la Târgu Jiu, erau cunoscute de Serviciul Special de Inforrmaţii, după cum îşi amintea colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei de Contrainformaţii, în înregistrare realizată de Eleonora Cofas de la Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucureşti, în 1974:

« Rezidentul Popa, fost chestor la Craiova, a comunicat SSI-ului că în iunie-iulie 1944 au circulat o serie de persoane între Bucureşti şi Târgu Jiu, care prin legătura făcută la Craiova cu un comunist numit [Mihail] Roşianu, se pare că  pregătesc o evadare din lagărul de la Târgu Jiu. La primirea acestei note, Eugen Cristescu [directorul general al Serviciului Special de Informaţii] a spus: “S-a trezit cam târziu domnul Popa! Siguranţa Generală şi Jandarmeria cunosc acest lucru din ianuarie ’44 şi au luat toate măsurile”. Atunci am intervenit: “Domnule director general, eu aş fi de părere să lăsăm măcar pe Gheorghiu Dej să evadeze, fără să prindă nemţii de veste, ca împreună cu Emil Bodnăraş şi cu Lucreţiu Pătrăşcanu, să participe şi ei alături de partidele istorice la rezolvarea situaţiei. Ei vor avea un cuvânt mai greu de spus URSS-ului decât ceilalţi oameni politici. Mareşalul a şi spus că Iuliu Maniu o să ia guvernul şi el va executa dispoziţiunile ce i se vor da”.

“Domnule colonel, mi-a răspuns Eugen Cristescu, de ce să întăresc eu Partidul Comunist Român şi să nu susţin pe Mihai Antonescu?! Lasă, că îi vor prinde jandarmii şi nemţii înainte ca dumneata să poţi interveni spre a-i apăra!” Din cercurile maniste aflasem că Lucreţiu Pătrăşcanu ceruse lui Iuliu Maniu ca să intervină pentru eliberarea din lagăr a lui Gheorghiu Dej, adevăratul exponent al Partidului Comunist Român, însă fără rezultat ».