În 16 octombrie 2015, Tribunalul București îi condamna pe cei trei jurnaliști, cărora li s-a adăugat, Răsvan Savaliuc, la plata sumei de 250 000 de lei.

La vremea respectivă, deși jurnaliștii cu pricina îmi erau adversari, am intervenit la B1tv atît împotriva gestului incalificabil al unui demnitar de a da în judecată pentru pagube morale jurnaliști, încercînd o deosebire șuie între persoana sa ca demnitar și persoana sa ca persoană pur și simplu, cît și împotriva sentinței.

Am crezut la vremea respectivă că sentința fusese o rătăcire a Justiției noastre, dacă nu chiar dovada că așa-zisul culoar tactic invocat de vorbărețul Dumbravă de la SRI funcționa în 2015. Asta deoarece chiar dacă Codruța Kovesi a avut un moment de rătăcire, comițînd aberația de a da niște ziariști în judecată pentru pagube morale, sau mai precis pentru că aceștia i-au produs suferințe de un milion de lei, instanța trebuia să respingă din start acțiunea:

Codruța Kovesi e înalt demnitar și, ca orice înalt demnitar, se supune riscului de a fi atacată în presă.

Sentința de la Ploiești mă convinge că n-a fost o rătăcire, ci dimpotrivă, un act deliberat, conștient, de pricopsire a unui înalt demnitar român cu suma de 300000 de lei, așa pe de a moaca, și de pedepsire a jurnaliştilor de la Antena 3 pentru campaniile lor împotriva șefei DNA.

Un prim motiv al intervenției mele în acest caz scandalos de siluire a libertății de expresie stă în faptul că eu însumi am fost, ca jurnalist, victima aberației care este îmbogățirea unui cetățean în numele unei așa zise suferințe morale.

Sînt primul jurnalist postdecembrist condamnat să plătesc unei așa zise victime a scrisului meu o sumă de bani drept despăgubire morală.

S-a întîmplat în 2001, cînd o instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție m-a condamnat la plata unor daune morale de 400 milioane lei vechi, 40 000 de lei noi, pentru un pamflet scris în ziarul Național cu ani în urmă împotriva Gabrielei Adameșteanu drept replică la un articol prin care distinsa mă înjura pentru criticile aduse de mine Puterii de la vremea respectivă.

N-a trecut mult și, în 2004, ca urmare a procesului intentat de Cristian Mititelu, tot pentru daune morale, am fost condamnat să-i dau respectivului suma de 250 000 000 lei vechi, 25 000 de lei noi. Așa cum se arată pe Wikipedia sînt jurnalistul „care a plătit cea mai mare sumă în perioada postdecembristă pentru articolele sale, 650.000.000 lei vechi, 65 000 de lei noi”.

După prima condamnare, cînd așa zisa victimă a trimis executorul judecătoresc să-mi scoată apartamentul la licitație (am fost salvat de o listă de subscripție publică inițiată de Jurnalul național condus de Marius Tucă), am trimis ziarelor o scrisoare în care-i avertizam pe confrații de breaslă asupra șmecheriei găsite de Putere pentru a pune botniță presei:

Înlocuirea procesului de calomnie, după ce infracțiunea a fost scoasă din Codul penal, cu procesul civil, de pagube morale, lesne de a fi prezentat peste hotare drept o pricină între două persoane și nu un atentat la libertatea presei.

Așa cum arătam atunci, o aberație legală, care ar trebui urgent corectată, dă posibilitate unei persoane să pretindă în instanță că, în urma unui articol din presă, ea a suferit de o anume sumă, de regulă uriașă. Banii pe care-i primește nu sînt sancționarea ta pentru c-ai spus sau scris ceva despre ea, ci prețul suferinței morale pe care ea, persoana, pretinde că i-ai provocat-o.

Aberația, asupra căreia am atras atenția încă din 2001, constă în următoarele:

1. Poți fi condamnat și dacă ai spus adevărul. În procesul cu Cristian Mititelu, am adus probe în instanță că nu făcusem altceva decît să-l citez pe Sorin Roşca Stănescu cu un articol al acestuia din presă. Deși la proces a venit chiar SRS pentru a depune mărturie că el scrisese articolul respectiv, judecătoarea nici n-a vrut să audă. Pentru ea n-a contat că scrisul meu exprima un adevăr. Conta, cum chiar ea a scris în Motivare, doar faptul că, în urma articolului meu, Mititelu suferise de 25 000 de lei.

2. În mod logic, persoana respectivă ar trebui să pretindă o sumă de bani dacă în urma articolului tău (care ar trebui să fie mincinos) și-a pierdut postul, prestigiul, o sumă de bani, din cauza încetării unei colaborări, sau dacă dovește că l-a lăsat nevasta pentru asta. Ar fi vorba astfel de posibilitatea de a cuantifica într-un fel paguba morală. În astfel de procese, costul suferinței morale stă – cum suna o motivare într-unul din procesele mele – în conștiința judecătorilor. Așadar, un om, un pămîntean, care nu e nici măcar Shakespeare, poate stabili de cîți lei a suferit o persoană în urma unui articol.

Se introduce astfel în judecarea unei pricini un subiectivism absolut.

Codruța Kovesi a socotit c-a suferit de un milion de lei.

Judecătoarele de la București au socotit c-a suferit de 250 000 de lei. Judecătoarele de la Ploiești au socotit c-a suferit de 300 000 de lei. Dacă procesul ar fi avut loc la Vaslui, nu-i exclus ca instanța să fi socotit c-a suferit chiar de un milion de lei. De ce am ținut să subliniez acest amănunt? Pentru a atrage din nou atenția, plecînd de la aberația de la Ploiești, că procesele civile pentru pagube morale suferite în urma unui articol din presă se întemeiază pe o realitate incompatibilă cu Justiția: Cuantificarea în bani a ceva care e necuantificabil: Suferința morală.

În aceste condiții, suma de 300.000 e menită a-i obloji Codruței Kovesi suferințele provocate de criticile aduse de Antena 3.

Codruța Kovesi e alintată de Divizia Presă drept Neprețuita.

Păi atît prețuiește Neprețuita?

Numai 300.000 de lei?

Zău dacă nu-i jignitor pentru cei care au proclamat-o Nefertiti, Slujirea, Neprețuita, Eroina.

Am luat atitudine și voi lua în cazul Kovesi versus Antena 3 nu numai pentru că șefa DNA se pricopesește cu suma frumușică de 300000 de lei fără nici cea mai mică osteneală, dar și pentru că în acest caz asistăm la o premieră. O premieră sinistră în postdecembrism. Procesele mele au avut drept victime persoane care n-aveau responsabilități administrative în statul român. În cazul Codruței Kovesi procesul e o premieră în istoria postdecebristă și chiar a României ultimului secol.

E vorba de un înalt demnitar al statului român, care dă în judecată pe civil niște ziariști cerînd ca instanța să-i repare onoarea pricopsindu- l -o cu o sumă de bani pentru care n-a muncit.

E o premieră, pentru că pînă acum nu cunosc vreun caz de demnitar postdecembrist care să fi dat în judecată și să fi obținut o sumă de bani de la ziariști care l-a criticat, pe motiv că în urma acestui fapt el a suferit moral.

Un demnitar răspunde criticilor din presă solicitînd instituției de presă să-i dea dreptul la replică, răspunzînd într-un alt ziar criticilor, nu ținînd o conferință de presă în care să demonteze acuzațiile sau pur și simplu trecîndu-le sub tăcere, ca preț al funcției deținute.

În nici un caz nu dînd în judecată ziariști pentru pagube morale.

Și dacă ar fi vorba doar de acest abuz, Codruța Kovesi ar trebui revocată.

A doua premieră constă în suma uriașă cerută și în suma uriașă dată de instanță. În mod obișnuit, dacă vrei ca onoarea să-și fie reparată printr-o sentință judecătorească soliciți drept pagubă morală o sumă simbolică.

E ceea ce a făcut nimeni altul decît Gheorghiu Dej în noiembrie 1946.

În numărul din 13 noiembrie 1946 al ziarului Dreptatea, sub titlul Butucul și inginerii, sub pseudonimul Epicadus, se insinua, scrie Gheorghiu Dej că ”aș fi proprietar de blocuri, bloculețe și apartamente de la 4 camere în sus.”

Gheorghiu Dej era nu numai șeful PCR, dar și ministru în Guvernul dr. Petru Groza. El se plînge Parchetului pentru calomnie ( la vremea respectivă calomnia prin presă era incriminată) și pentru repararea pagubei morale:

„Întrucît cele menționate în articolul incriminat se referă nu numai la persoana mea ca particular, ci tinde și la defăimarea ținutei mele morale și politice pe care în întreaga mea activitate am înțeles să o păstrez neîntinată, am datoria să mă sesizez și să vă sesizez.”

Articolul, așa cum va recunoaște chiar redacția, era neadevărat, Dej, în calitate de comunist, putînd fi acuzat de o mie și de una de lucruri, dar în nici un caz de pasiune după cît mai multe case ( boala asta o au domnii din politica postdecembristă).

Cît cere demnitarul comunist drept despăgubiri morale?

Un leu!

„Totodată declar, că mă constitui parte civilă cu suma de 1 leu.”

Codruța Kovesi a cerut un milion de lei. Codruța Kovesi nu e singurul demnitar român împotriva căruia presa a dus sau duce o campanie. Inutil să mai amintesc aici ce se scrie în presă despre Liviu Dragnea, despre Călin Popescu Tăriceanu, despre Klaus Iohannis. Sau ce s-a scris despre Ion Iliescu, Adrian Năstase, Elena Udrea, Traian Băsescu, despre Victor Ponta.

Nici unuia dintre demnitarii din postdecembrism nu i-a trecut prin cap să dea în judecată pe civil un jurnalist pretinzînd sume uriașe de bani drept alinări ale suferințelor morale.

Premieră în postdecembrism, gestul aberant al demnitarului Codruța Kovesi primește confirmare din partea Justiției române.

Păi dacă e posibil să ne răzbunăm pe jurnaliștii care ne incomodează punîndu-i să plătească despăgubiri morale uriașe, de ce să nu ne grăbim s-o facem și noi ? – și-ar putea spune ceilalți demnitari ai statului român.

Acesta e marele pericol al precedentului creat de sentința de la Ploiești.

Jurnaliștii dușmani ai Antenei 3, care jubilează că dușmanii vor trebui să plătească din greu gestul de a face presă, nici nu știu ce precedent s-a creat!