Deficiențele uniunii monetare la nivel european. UE refuză să se îndrepte către o uniune reală
- Sabina Popescu
- 26 aprilie 2021, 15:38
Economistul Adrian Câciu a comentat situația uniunii monetare europene, cu impact în zona euro. El susține că uniunea monetară la nivel european are câteva deficienţe, însă principala problemă pe care zona euro trebuie să o rezolve este reprezentată de lipsa împărțirii riscurilor economice (risk-sharing), care este subdezvoltată în comparație cu SUA, dar și în comparație cu împărțirea riscurilor în marile țări europene precum Germania și Franța.
“Partajarea riscurilor are loc prin două canale: canalul de piață și canalul fiscal. Cu cât riscul este mai mare prin intermediul băncilor și al piețelor, cu atât mai puține mecanisme fiscale sunt necesare. Aici, soluția este integrarea financiară prin promovarea unei uniuni de capital și a unei uniuni bancare pe deplin dezvoltate. Acesta ar fi un obiectiv important, deoarece ar promova împărțirea riscurilor în sectorul privat, în timp ce, în sectorul public, o capacitate fiscală limitată pentru stabilizarea macroeconomică - fără a crea transferuri permanente - ar avea sens”, a explicat economistul Adrian Câciu.
Din analiza modului în care actualele construcții instituționale ar putea să se adapteze la dinamica economică europeană, ar trebui să existe noi instrumente sau funcții care să fie înglobate într-o nouă viziune monetară. Adrian Câciu a explicat perspectiva sa asupra unei uniuni bancare reale în Uniunea Europeană, mult diferită de sistemul actual, un sistem axat pe supraveghere, dar fără mijloace de intervenție în zona fluxurilor de capital, ceea ce conduce la vulnerabilități sistemice ale uniunii monetare.
În primul rând, este necesară realizarea uniunii bancare prin reforma băncii centrale europene și crearea sistemului bancar european, emisiunea de euro-obligațiuni de către BCE pentru conversia tuturor datoriilor care depășesc 60% din PIB, inclusiv prin compensarea datoriilor băncilor față de BCE cu împrumuturi directe sau indirecte (prin intermediul achiziției de obligațiuni) date de băncile din UE statelor membre.
„Reguli unitare de circulație a capitalurilor și de echilibrare a acestora între statele membre, realizarea unei convergențe reale a capitalurilor și fluxurilor financiare, stabilirea unor reguli și condiții de creditare și bancabilitate unitare la nivel UE, raportarea la un risc de țară stabilit de UE, capital social minim unitar la nivel UE pentru bănci. (Autoritățile ar trebui să aibă în vedere - n.r.) responsabilizarea expunerii de capital și garantarea acesteia, un sistem de finanțare flexibil pentru priorități strategice ale UE, raportarea la moneda unică, convertibilitate a celorlalte monede europene cu moneda euro, având nivele marginale prestabilite”, a afirmat economistul Adrian Câciu. Soluțiile în cauză au fost susținute de analistul economic cu mult timp înainte de criza generată de pandemia de coronavirus.
“Nu știu dacă Nazare, Cîțu dar și alți mulți pseudo-inteligenți sinecuriști de pe la noi sau de prin Europa înțeleg ce (spun și am spus - n.r.) cu mult timp înainte de criză, dar oare de ce Uniunea Europeană refuză să se îndrepte către o uniune reală și preferă să fie un proiect trunchiat, costisitor și fără perspectivă?”, a conchis Adrian Câciu.