În piețele românești au început să apară, ici, colo, pe tarabele unor negustori care n-au plantat probabil niciodată un pom fructifer, cireșe la prețuri exorbitante. Pe etichetă e specificat clar că sunt produse în România, doar că primele astfel de fructe încep să se coacă la noi abia după 15 mai.

„Ia cireașa, neamule, ia cireașa dulce la un milion jumate’ kilu’! Ia-o acum, să nu ți-o ia altu’! Strigătele vânzătorului brunet, cu burta trasă peste o perche de pantaloni de trening cu vedere la glezne, atrag priviri răzlețe, curioase să pipăie în gând rumeneala unor cireșe ca de porțelan.

Prețul, însă, intimidează orice temerar dispus să treacă la fapte. „Cum, domne’, 150 de lei kilogramul? A luat-o lumea razna! Da’ ce, mă, sunt din aur?”, îl interpelează un băiețel de cartier pe negriciosul de la tejghea.

Dai o cireașă și iei o pâine

Nu-i răspunde nimeni tânărului sufocat de prețul trufandalelor scoase la vânzare într-o piață simandicoasă din Ploiești. De altfel, ce să-i răspundă? Că o cireașă, una singură, costă cât o pâine?

Prețul ca prețul, cine vrea cumpără, cine nu, nu, dar eticheta care specifică proveniența românească a fructelor e revoltătoare, mai ales că la noi abia peste o săptămână, dacă nu mai bine, încep să se pârguiască astfel de fructe.

Cireșe românești? După 15 mai

Care-i, atunci, șmecheria?

„Simplu, domnule Saiu, le aduc de prin alte țări mai calde, unde aceste fructe s-au copt deja, și le vând la noi. Le cumpără cu 4, 5, 6 lei, nu mai mult, și încearcă să le vândă cu 150, 200 de lei pe aici, pe la sărăcăuții de români. Cine știe, se mai găsește câte unul să ia”, ne-a declarat Constantin Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău.

„Dar țineți mine, la noi, cireșele, cireșele de mai, cum le spunem, adică primele astfel de fructe, încep să se coacă abia după 15 mai. Și-așa producția a fost cam afectată anul acesta, pentru că a plouat în perioada coacerii. S-au crăpat”, a detaliat cercetătorul buzoian.

Cine cumpără?

Încercând să înțeleg aceste artificii comerciale cel puțin dubioase, m-am adresat și unui „piețar” vechi, care știe toate dedesubturile afacerilor cu fructe, Nea Mișu pe numele lui: „Așa e, mă, are dreptate omul tău. Le iau ăștia, samsarii, de prin Grecia, Turcia, sudul Bulgariei, cu un euro, un euro jmate’ și le vând apoi la prețurile pe care le vezi aci. Două, trei zile dacă le merge, fac bani frumoși. Mai ia câte-o gravidă, câte-un domn care merge la amantă, sunt cumpărători, să știi. Apoi, când văd că o iau din loc, că încep să se strice, le scad prețul. Ai să vezi că mâine-poimâine le găsești la 15, 20 de lei kilu’ Doar nu le-or ține până putrezesc”.

Dau să întorc spatele pieței și micii nebunii roșii, când nea Mișu mă strigă conspirativ: „Ia, uite, gustă una! Mi-au dat mai multe, că i-am ajutat să care cutiile. N-are niciun gust, zici că-s făcute din melasă”.

Arome de plastic

Întind mâna spre cireașa ce-mi râde în față. Un miros agresiv de plastic îmi invadează nările când duc fructul spre buze. „Ia-o, nea Mișule, m-am mulțumit cu aroma. Pentru gust aștept să se coacă ale noastre”, îi arunc amicului meu piețar peste umăr.

Omul prinde cireașa cu abilitate și o instalează fix în vârful grămezii de struguri negri de Moldova, 6 lei kilogramul. Tot cu gust și aromă îndoielnice.