Declarații INCREDIBILE ale Oliviei Steer! Cum a reacțioanat vedeta când fiul ei i-a zis că NU MAI VREA să fie VEGETARIAN

Declarații INCREDIBILE ale Oliviei Steer! Cum a reacțioanat vedeta când fiul ei i-a zis că NU MAI VREA să fie VEGETARIAN

Olivia Steer, cunoscută pentru stilul ei de viața sănătos, a vorbit în premieră despre reacția pe care a avut-o atunci când fiul ei, David, în vârstă de 11 ani, i-a zis că nu mai vrea să fie vegeratarian.

Vedeta povestește că băiatul ei a venit de la școală și i-a zis că a luat această decizie. Olivia Steer și Andi Moisescu au împreună doi băieți, David (11 ani) și Luca (9 ani), pe care încearcă să îi crească într-un mediu deschis și sănătos.  Ca urmare, Olivia Steer a mărturisit că nu i-a picat prea bine această veste. „Eu sunt raw vegană, dar nu impun nimănui asta. David a început inițial prin a fi vegetarian, îi plăcea ce găteam, până când într-o zi a spus că își dorește să mănânce și el același lucru alături de colegii săi de la școală.

Îți dai seama că am luat poziție pentru că la școală copiii mâncau în fiecare zi dulciuri, pâine albă, adică glucide care încarcă organismul, așa că i-am spus că e posibil să aibă probleme, i-am explicat avantajele și dezavantajele. I-am spus inclusiv faptul că dacă va fi în rând cu ceilalți nu va fi văzut ca un ciudat, dar dezavantajul s-ar putea să apară în câteva luni sau săptămâni. Și a fost decizia lui să fie omnivor și, e drept, am avut un nod în gât pentru că îi construisem o sănătate de fier, nu avusese nici o problemă.

Dar citisem că este important să nu îi bagi pe gât copilului cu forța ce mâncare și în ce cantitate vrei. De aceea niciodată nu insist nici să termine tot din farfurie. Așa că nu l-am obligat, a fost decizia lui. Dar în trei luni a început să aibă probleme și să îl doară burtica și să spună că a fost un prost. Iar atunci a ales să fie din nou vegetarian”, a povestit Olivia la Antena Stars.