Declarații incendiare ale celor doi ruși anchetați în cazul otrăvirii fostului agent Serghei Skripal

Declarații incendiare ale celor doi ruși anchetați în cazul otrăvirii fostului agent Serghei Skripal

Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, cei doi suspecţi ruşi în cazul otrăvirii fostului agent Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, au declarat recent că nu vor mai acorda niciodată vreun interviu pe această temă.

Cei doi au fost acuzaţi de autorităţile britanice că sunt ofiţeri ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) şi că au încercat să-i otrăvească pe Serghei Skripal şi pe fiica sa, Iulia, la Salisbury cu agent neurotoxic de tip militar Noviciok, potrivit agerpres.ro

Într-un interviu acordat la un post de televiziune, cei doi ruși au pus mai multe condiţii ca măsuri de protecţie prin care să se asigure că nu vor fi urmăriţi la întâlnirea cu jurnalistul care le-a luat interviul Printre condiţiile puse a fost şi aceea că nu vor accepta întrebări prin care să poată fi identificată vreo persoană care are legături cu ei, cum ar fi rude, colegi sau parteneri de afaceri.

Autorităţile britanice cred că cei doi sunt agenţi ai GRU, care au intrat în Marea Britanie în luna martie sub acoperirea de oameni de afaceri, şi au uns cu agent neurotoxic Noviciok clanţa domiciliului lui Sergei Skripal.

În interviul acordat, ei au spus că au dorit să „viziteze catedrala din Salisbury”, declaraţii catalogate de Londra drept 'minciuni'. Dar au confirmat că se numesc Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov. Pe numele lor există un mandat de arestare european emis de Scotland Yard.

 

Ne puteți urmări și pe Google News