Declarată moartă, o femeie a înviat în drum spre propria înmormântare. Cum s-a întâmplat minunea
- Iulia Moraru
- 2 iulie 2023, 22:04
Un moment șocant a avut loc în Thailanda, când o femeie în vârstă de 49 de ani a „înviat” pe drum spre propria înmormântare. Rudele au rămas șocate de minunea produsă.
În timp ce se aflau în drum spre districtul Ban Dung, paramedicii au crezut că Chataporn a încetat să mai respire și părea să fi murit. Mama ei, Mali, și-a sunat rudele pentru a anunța decesul. Mai mult decât atât, familia îndurerată a urmat tradiția budistă pentru o incinerare rapidă.
Duba care transporta trupul femeii și-a schimbat destinația, iar „cadavrul” urma să fie ținut peste noapte la templul Wat Sri Phadung Pattana.
Femeia declarată moartă a revenit la viață înainte de înmormântare
Într-o surpriză totală pentru cei din dubă, femeia declarată „moartă” și-a deschis ochii. Cu toate că era nedumerită de acest miracol al „învierii”, Mali și-a sunat din nou familia pentru a le anunța vestea bună. Ulterior, Chataporn Sriphonla a fost transportată de urgență la Spitalul Ban Dung Crown Prince, unde se află în prezent sub supravegherea medicală, alături de fiica sa.
„Fiica mea a fost tratată de cancer la spital, dar medicii ne-au spus că are doar o șansă mică de supraviețuire”, a mărturisit Mali. „Am vrut ca ea să-și petreacă ultimele clipe alături de familie, așa că am rezolvat ca ea să fie dusă înapoi acasă”, a mai adăugat ea, potrivit Daily Mail
O femeie din Eduador a înviat sub privirile rudelor
Un incident similar a avut loc în urmă cu câteva săptămâni. O femeie din Ecuador a murit la câteva zile după ce s-a trezit în sicriu, înainte de propria înmormântare, şocându-i pe participanţii la priveghi.
Bella Montoya, în vârstă de 76 de ani, a fost declarată inițial decedată de către un medic la spitalul din Babahoyo pe data de 9 iunie. Cu toate acestea, când participanții la priveghi au auzit-o pe femeie bătând în sicriu, după mai multe ore, ea a fost imediat transportată de urgență la spital.
După câteva zile la terapie intensivă, femeia a murit, vineri, din cauza unui accident vascular cerebral ischemic. Ministerul ecuadorian al Sănătăţii a anunţat că femeia a fost supravegheată permanent cât timp a fost în spital.