Decizie şocantă: CEDO a DECIS ca Iisus şi Fecioara Maria pot fi FOLOSIŢI în RECLAME
- Antonia Hendrik
- 1 februarie 2018, 18:19
O decizie neaştepată vine din partea Curţii Europeane a Drepturilor Omului unde stabileşte că Lituania a amendat în mod nejustificat o companie care îşi promovase produsele vestimentare folosindu-se Iisus şi Fecioara Maria.
Curtea de la Strasbourg a decis că autorităţile lituaniene „au pus pe primul loc protecţia sentimentelor persoanelor religioase, fără a lua în calcul în mod adecvat dreptul companiei la libertatea de expresie”, notează The Baltic Course.
Firma a promovat haine create de designerul Robert Kalinkin. În materialele publicitare apar un bărbat cu parul lung şi o femeie în rochie albă care aduc a Iisus şi Fecioara Maria.
Iată mesajele din reclamă: „Iisuse, ce blugi ai!”, „Maria, ce rochie ai!”, „Maica Domnului, ce rochie ai!” şi „Iisuse şi Maria, ce haine purtaţi!”.
Inspectoratul de Stat pentru Produse Non-Alimentare din Lituania a amendat compania care beneficia de pe urma campaniei publicitare. De asemenea, mai multe instanţe din Lituania au decis că anunturile încalcă morala publică.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că „reclamele nu par să aducă jigniri gratuite şi nu par profane, nu instigă la ură în baza motivelor religioase şi nu atacă nicio religie într-o maniera gratuită”.
În concluzie: CEDO lasă să se înţeleagă ca Iisus şi Fecioara Maria pot fi folosiţi în reclame.