DECIZIE ISTORICĂ a Comisiei Europene. Pregătirile pentru BREXIT tulbură apele în UE
- Lucian Ionescu
- 27 septembrie 2018, 16:58
La summitul european informal desfăşurat săptămâna trecută la Salzburg, liderii europeni au respins propunerile Londrei cuprinse în „Planul de la Chequers”. Totodată, acestia au cerut premierului britanic Theresa May să înainteze noi propuneri privind viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze şi relaţiile comerciale post-Brexit.
Din cauza acestor neînțelegeri, Comisia Europeană a hotărât să înceapă din noiembrie pregătirile complete pentru situaţia în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord privind relaţiile viitoare cu blocul comunitar, dar a insistat joi asupra faptului că în prezent lucrează la încheierea unui acord privind Brexitul, potrivit www.agerpres.ro
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a respins unele informaţii difuzate miercuri de media potrivit cărora un responsabil al UE ar fi calificat pregătirile pentru un Brexit fără acord drept "poveşti de groază", precizând că deocamdată nu există o schimbare semnificativă a aşteptărilor.
"Suntem pregătiţi pentru toate scenariile", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, insistând că prioritatea este aceea de a se ajunge la un acord cu Londra. "Păstraţi-vă calmul şi continuaţi să negociaţi", a adăugat el, înainte de a-l cita pe preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, care a spus săptămâna trecută că executivul UE este deja bine pregătit.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că lucrează pentru un acord privind Brexitul şi o relaţie economică strânsă după ieşirea Marii Britanii din UE.
"UE continuă să lucreze pentru un Brexit ordonat şi un viitor parteneriat ambiţios cu Regatul Unit care ar trebui să includă o relaţie economică strânsă", a menţionat Barnier după o întrevedere cu ministrul spaniol al industriei la Bruxelles.
Uniunea Europeană va aştepta până în noiembrie, înainte de a începe pregătirile pentru un posibil eşec al negocierilor pentru un acord privind Brexitul, au declarat diplomaţi, acceptând cu reticenţă faptul că un astfel de scenariu ar necesita o anumite măsuri speciale
''Aşteptăm ca în cazul în care negocierile cu Marea Britanie eşuează oficial să demarăm o activitate mai deschisă în rândul celor 27 pentru pregătirea unui Brexit fără acord", a spus un diplomat de rang înalt al UE. ''Ne-am acordat termen până în noiembrie'', a spus el.
''Sunt domenii în care trebuie să acţionăm pentru a avea ceva pregătit pentru 30 martie, indiferent de situaţie ", a spus acelaşi diplomat. UE insistă să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană, ceea ce însă ar crea o frontieră între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru guvernul Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Şefa executivului britanic a insistat că susţine în continuare principala propunere cuprinsă în 'Planul de la Chequers', ce are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii) după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene.