Decizie în premieră, după 30 de ani. Torționarii comuniști, lăsați fără pensii speciale

Decizie în premieră, după 30 de ani. Torționarii comuniști, lăsați fără pensii speciale

Torționarii care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist și care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii nu vor mai beneficia de pensii militare sau speciale

Un proiect de lege aflat în Parlament prevede ca torționarii din aparatul represiv comunist, fie ei militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, să nu vor mai beneficieze de pensii și asigurări sociale.

Cu alte cuvinte, toți cei care au grad militar și sunt dovediți că au săvârșit infracţiuni contra umanităţii, își pot pierde pensiile speciale.

După cum se știe, în Dosarul Revoluției au fost puși sub acuzare Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, pe lângă mulți alți șefi din Armată și din alte structuri ale statului pentru infractiuni contra umanității.

De asemenea, mulți dintre foștii torționari din penitenciarele comuniste au încasat sau mai încasează pensii militare.

Condiția pentru suspendarea pensiilor este, însă, ca aceștia să fie condamnați definitiv pentru faptele lor.

Primul torţionar român trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii a fost Alexandru Vişinescu,  fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, decedat în 2018.

Concret, deputaţii din comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi pentru muncă au adoptat un raport comun la proiectul de lege care are ca obiect de reglementare completarea art.71 din Legea nr.223/2015.

Scopul este încetarea acordării pensiei militare celor care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii şi au fost condamnaţi printr-o sentinţă definitivă.

În prezent, articolul 71 din Legea nr.223/2015, privind pensile militare de stat prevede că, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit, printre altele, cauze precum: pensionarul a decedat sau pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

 

Ce modificări prevede proiectul de lege

 

În proiectul aflat la Camera Deputaților se prevede o compltare a acestui articol, cu următoarele mențiuni:

„(1) Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

(2) În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei. Vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la alin.(1), constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii”.

 

Raportul a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, luni, în şedinţă online, de către deputaţii din Comisia pentru muncă şi pe 7 octombrie, de Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor.

 

Proiectul, care a fost adoptat de Senat în urmă cu un an, pe 21 octombrie 2019, se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din această săptămână - cameră decizională în acest caz.