Decizia CCR privind întreruperea prescripției produce efecte. Om de afaceri eliberat de Instanța Supremă. VIP-urile care pot beneficia de acest precedent

Decizia CCR privind întreruperea prescripției produce efecte. Om de afaceri eliberat de Instanța Supremă. VIP-urile care pot beneficia de acest precedent Condamnare / Sursa foto: Arhiva EVZ

Mai mulți inculpați celebri, între care Elena Udrea, Ioana Băsescu sau Sorin Blejnar ar putea scăpa de condamnări în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să pună în aplicare decizia CCR cu privire la întreruperea prescripției. Un om de afaceri a fost deja eliberat, după ce judecătorii Instanței Supreme i-au admis o contestație în anulare în care au fost invocate exact prevederile din decizia Curții Constituționale.

Decizia Curții Constituționale cu privire la întreruperea prescripției penale a fost invocată, în instanță, de mai mulți inculpați care văd o șansă pentru a scăpa de condamnări. Între aceștia se Elena Udrea, Sorin Blejnar, Lucian Duță, Tudor Pendiuc sau Nelu Iordache.

Iar speranțele lor că vor primi o soluție pozitivă cresc dat fiind soluția pe care a primit-o un om de afaceri din Iași. Acesta, pe numele său Ioan Zapodeanu, a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție o condamnare la patru ani de închisoare, cu executare.

Astfel, judecătorii care au pronunțat hotărîrea l-au găsit vinovat pentru abuz în serviciu și spălare de bani, în luna decembrie 2021. El a fost acuzat că ar fi fost beneficiarul unei retrocedări ilegale din care ar fi câștigat suma de peste 1,5 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Omul de afaceri a formulat contestație în anulare, prin intermediul avocaților săi, la Înalta Curte, iar instanța supremă a răspuns favorabil.

Instanța Supremă a admis cererea omului de afaceri

În premieră, ÎCCJ a decis să pună în aplicare decizia CCR cu privire la stabilirea termenului de prescripție, până la împlinirea căruia poate fi trasă la răspundere o persoană care a săvârșit o infracțiune.

Avocatul lui Ioan Zapodeanu a arătat în acțiunea de la instanță că acuzațiile ce i-au fost aduse clientului său prescrise în baza deciziei Curții Constituționale a României, din anul 2018. Este vorba despre decizia care a stabilit că termenul de prescripție a infracțiunilor este cel general, în lipsa unor prevederi legale.

Luând în considerare și decizia CCR, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să-i dea dreptate omului de afaceri și să-l pună în libertate, după cum relatează Antena 3.

Decizia Curții Constituționale privind prescripția

Curtea Constituțională a admis pe 26 mai o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Magistrații constituționali au declarat ca neconstituțional un articol din Codul Penal care permite întreruperea cursului prescripției odată cu administrarea de noi probe de către procurori.

„Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative.

De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art.154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale”, se arată în motivarea deciziei CCR din data de 26 mai 2022.