Decebal Făgădău, noul primar al Constanţei

Decebal Făgădău, noul primar al Constanţei

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD, viceprimarul Decebal Făgădău, a fost ales, astăzi, primarul interimar al municipului Constanţa, după ce, vineri, prefectul Ion Constantin a semnat ordinul prin care lui Radu Mazăre i-a încetat mandatul de primar, în urma demisiei acestuia din funcţie.

Consilierii locali municipali s-a întrunit pentru desemnarea unuia dintre cei doi vicepimari ai Constanţei, “în vederea exercitării atribuţiilor primarului Constanţei ca urmare a încetării de drept a mandatului domnului Radu Ştefa Mazăre”. Viceprimarul Decebal Făgădău a fost ales, astfel, primar interimar, cu 16 voturi, pentru, şapte voturi fiind anulate. Celălalt viceprimar, Gabriel Marius Stan, nu a obţinut niciun vot. Primarul interimar, Decebal Făgădău, va administra oraşul până la alegerile locale din 2016.

“Putem să schimbăm Constanţa în bine”

Primarul interimar al Constanţei îşi doreşte “un mandat cu vorbe puţine şi, sper, cu fapte şi rezultate multe”. Decebal Făgădău dă asigurări că „voi deschide o relaţie cu tot ce înseamnă viaţa Constanţei, fără schimbări bruşte, este nevoie de continuitate, constănţenii trebuie să simtă că trăiesc într-un oraş sigur, cu perspective, şi în momentul de faţă principala noastră preocupare este aceea de a gestiona prezentul şi de a creiona viitorul”. El crede că „într-un an de zile, împreună cu constănţenii, putem să schimbăm multe lucruri în bine”.

PNL Constanţa refuză funcţia de viceprimar

Consiliul Local Municipal va trebui să desemneze, în locul lui Decebal Făgădău, un viceprimar interimar. „Din punct de vedere politic aştept propunerile colegilor din opoziţie, le-am făcut deja o propunere de a-şi desemna un viceprimar”, a dezvăluit primarul interimar, Decebal Făgădău, precizând că discuţiile se vor purta la nivel de lideri locali ai PSD şi PNL. Liberalii refuză, însă, postul. „Nici când am fost împreună în USL, cei de la PSD nu ne-au oferit postul de viceprimar. Declinăm oferta, avem răbdare până la anul când vom câştiga funcţia de primar al Constanţei”  a declarat, pentru EVZ, copreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir.