”A nimerit orbul Brăila” este o expresie care se folosește pentru a-l încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. Dar v-ați întrebat….de unde până unde? De ce se spune așa?

Proverbul "A nimerit orbul Brăila" există dinainte de 1850 și a fost înregistrat de Anton Pann. Sunt mai multe variante privind originea aceestei expresii:

• Pe vremuri, Brăila era singurul oraș-port la Dunăre, fiind imposibil pentru călători și comercianți să rătăcească drumul..
• O altă explicație a expresiei „A nimerit orbul Brăila" ține de faima de mare port dunărean pe care o avea orașul la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Astfel, se spune că oricine, chiar și orbii, puteau ajunge la Brăila călcând pe dâra de cereale scursă din carele ce mergeau spre portul de la Dunăre.
• Dar cea mai plauzibilă varianta este cea a felului în care a fost ”desenat” orașul. Străzile sunt dispuse exact asemeni unui eventai și toate duc la port, ceea ce face aproape imposibil să te rătăcești în acest oraș dunărean.

Cum de a fost astfel sistematizat orașul, încă de acum două secole?

“Drinago", așa apare într-o descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" în 1350. Numărul locuitorilor crește o dată cu bunăstarea lor. Făcând comerț cu pește, oamenii încep să aibă venituri din ce în ce mai mari și mulți se stabilesc aici atrași de câstig. Vechiul sat pescăresc se transformă în târg.

Orașul vechi se afla în spațiul delimitat de Dunăre și actuala Stradă a Unirii (fosta a Cetății), ce urmează și azi traseul fostului zid al orașului. După readucerea în cuprinsul Țării Românești a orașului, în 1829, autoritățile ruse de ocupație au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza așezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre.

Astfel se prezintă și astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenței și Dorobanților, dar și străzile Plevnei, Rahovei, Griviței și Ștefan cel Mare. De altfel, Brăila este unul din puținele orașe din țară care a păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, orașul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o adevărată rezervație arhitectonică pentru cei interesați.

Dezvoltarea orașului Brăila

Factorul care a contribuit în cel mai înalt grad la dezvoltarea orașului, după 1829, a fost libertatea comerțului pe Dunăre și mare, prevăzută de unul din articolele tratatului de la Adrianopol. Mărfurile, și în primul rând grânele, produsele animaliere, sarea, pot fi vândute oricui, și anume acelora care oferă prețurile cele mai bune. Secolul al 19-lea a fost înfloritor.

Pavaj și felinare pe străzi, farmacii, stație meteo, spital militar, dobândirea statutului de oraș porto-franco în 1836, e construit apoi parcul Belvedere, se înființează tipografii, bănci, o școală de fete, un gimnaziu, se construiesc docurile.

La 1864, Ianache Rally, un bogat armator grec, inaugurează Teatrul Rally, pe scena căruia aveau sa cânte mari nume ale muzicii clasice europene: Adelina Patti, Bianca Bianchini, Sarah Bernhardt, Ernesto Rossi, Saliapin, George Enescu, Hariclea Darclée, Maria Filotti și celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă.

În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în țară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul și becul electric.

După ocupația din primul război mondial, se pune în 1927 temelia Palatului Agriculturii, iar trei ani mai târziu populația ajunge la aproape 70.000 de locuitori. În această perioadă, aici se stabilea prețul cerealelor în Europa, la Bursa Agricolă.

Și cam așa descria Nicolae Iorga piața din inima orașului:

“Nici-un oraș din România n-are o astfel de piață, și ea-și află cu greu păreche chiar în centrele mai mici ale Apusului. În mijloc e un parc desăvârșit întreținut, care se desface la acest ceas de noapte, subt cerul mânios, în lumina felinarelor ce clipesc slab, ca o masă întunecată. Drumuri o străbat în toate sensurile, și o înconjură strade neobișnuit de largi, alcătuind un dreptunghi. Clădiri înalte, unele deosebit de monumentale, ca Teatrul Ralli, Otelul Francez, formează zidurile care domină, pe când strade lungi își înfundă, în sus, în jos, în stânga, liniile de lumini; cafenelele, cofetăriile, tutungeriile, prăvăliile de stofe, de brânzeturi, de haine, de pălării, librăriile au încă vitrinele lor luminate: cumpărătorii și clienții sunt români, greci, italieni ba chiar olandezi din Rotterdam, care cer în franțuzește și englezește cărți poștale cu vederi din oraș și lipesc pe ele, cu deosebită plăcere, mărci poștale cu chipul Regelui Carol.“