De necrezut! Cât costă să circuli pe o stradă din România

De necrezut! Cât costă să circuli pe o stradă din România

Locuitorii unui nou cartier din Arad s-au trezit că strada pe care circulă pentru a ajunge la domiciliu s-a privatizat. Proprietarul cere achitarea unui abonament lunar. Și e vorba de sute de euro..

 

Totul a fost posibil întrucât primăria n-a băgat de seamă la timp că o întreagă stradă i-a dispărut din inventar.

Pe strada Diogene, a fost instalat un panou prin care locuitorii blocurilor şi caselor sunt anunţaţi că vor trebui să plătească o taxă lunară de folosinţă a drumului. Sumele solicitate de către proprietarul terenului sunt echivalentul unei chirii lunare într-o zonă bună a oraşului, scrie Aradon.

„Proprietate privată. Teren în curs de grăniţuire. Locatarii riverani interesaţi de abonamente de acces pot transmite solicitări la adresa de e-mail: acces.subcetate@gmail.com, menţionând tipul de locuinţă folosit (casă sau apartament), numărul de persoane şi numărul de autovehicule.

Tarife standard: casă cu teren – 450 euro/lună, apartament 3 camere – 180 euro/lună, apartament 2 camere – 120 euro/lună. Tariful standard include accesul pentru 3 persoane şi un autovehicul” – este anunţul care i-a blocat pe locuitorii zonei.

Amplasat chiar lângă sensul giratoriu de la intrarea în zona Casarom, panoul ce anunţă grăniţuirea unei întregi străzi vitale pentru oamenii zonei este de-a dreptul sfidător.

După finalizarea zonei Casarom - un domeniu imobiliar nou, şi falimentul dezvoltatorului, primăria Arad nu a preluat infrastructura. În cadrul procedurii de insolvenţă au fost vândute toate parcelele de teren, inclusiv străzile ce asigură circulaţia necesară zonei. Şi asta pentru că au figurat în cartea funciară drept terenuri pentru construcţii.

 

Acum, locuitorii zonei ameninţă că vor da în judecată primăria care ar fi trebuit să aibă grijă de drumurile oraşului Arad. Cu atât mai mult că atunci când şi-au achiziţionat locuinţele, aveau incluse şi drumurile în contract.

Pentru ca tacâmul să fie complet, şi terenul pe care se află sensul giratoriu către strada Diogene este privat, iar proprietarul a anunţat încă din 2018 că va ridica un bloc în intersecţie.

În Subcetate, Casarom ar fi trebuit să ridice sute de vile, pe un teren de 60 de hectare obţinut de la municipalitate, suprafață cuprinsă între strada Diogene și intrarea în Sânicolau Mic. Pentru că firma nu și-a respectat angajamentele, municipalitatea a recuperat în instanţă 30 de hectare din terenul cedat de administrația condusă de fostul primar Dorel Popa.

Ne puteți urmări și pe Google News