Printre miturile cele mai sacrosancte ale epocii noastre, este unul care, de la evanghelia BBC citire, îi descrie pe votanții „Leave” drept „înapoiați”. În realitate, sufletele pierdute ale acestei țări sunt cele din elita noastră liberală debusolată.

Luați de pildă decizia ducesei de Sussex de a edita numărul de luna viitoare al revistei Vogue. Gestul în sine este, evident, o eroare flagrantă; această biblie metropolitană cu aspirații sfrijite, cercetată cu jalnică pioșenie în saloanele de coafură ale țării, este una dintre mărcile de lux cele mai retrograde ale Marii Britanii.

Mai rău, coperta acestei ediții, care celebrează 15 femei „pioniere marcante în materie de schimbare, unite prin temeritatea lor de a sparge barierele”.

Așa cum sugerează imaginile unei promovări realizate în grabă, selecția femeilor (cărora le este dedicat numărul) dovedește o „vigilență antirasistă” rudimentară. Printr-o deranjantă lipsă de coincidență, majoritatea celor alese sunt deopotrivă minoritare etnice modele/actrițe/creatoare și mediocri „factori ai schimbării”.

Cineva poate doar deduce că acest aspect a apărut deoarece selecția a fost făcută după premisa că succesul trebuia să fie irefutabil, cu atât mai mult dacă este condimentat cu origini exotice (o boxeriță somaleză, o balerină neagră) și poate fi comercializat pe Instagram.

Însă lucrul cel mai bizar în legătură cu coperta este modul în care ne transportă, cu o blândă strângere de mână californiană (Meghan, ducesa de Sussex, este din California – n.r.), într-un univers paralel, ciudat de arhaic.

 

În aces loc macabru, situat undeva între King’ Road în Summer Of Love ’67 și sudul Statelor Unite în vreme plantațiilor cu negri, toate personajele sunt definite prin rasa lor, și toate celebritățile pustiite de faima lor și animate de o chemare spirituală sunt „militante” care își depășesc limitele.

O astfel de realitate imaginară nu este doar minată de uriașe incoerențe (de exemplu, o fixație pentru rasă nu ar fi rasistă dacă crezi că misiunea ta este să emancipezi minoritățile), ci complet ruptă de realitatea zilelor noastre. Noul nostru prim-ministru a numit ca ministru de Interne și cancelar două persoane ce se întâmplă să fie de origini asiatice. Anglia de Mijloc, acuzată prea des că este măcinată de „prejudecăți inconștiente”, a salutat totuși aceste numiri ca fiind excelente, privindu-l pe Sajid Javid drept foarte competent și pe Priti Patel ca pe un nou Norman Tebbit.

Nu că elita ar avea vreun interes în pașii făcuți de Dreapta către o utopie meritocratică, oarbă la culoarea pielii. Ei sunt prea buimăciți de simbolismul caleidoscopic și prea obsedați de cuvinte precum „diversitate” sau „femeie de culoare” pentru a băga de seamă.

Atitudinile liberalilor în domeniul conservării mediului sunt la fel de arhaice. În paginile Vogue, prințul Harry a făcut o promisiune malthusiană de a contribui la salvarea planetei având numai doi copii.

Această tendință îngrijorătoare își are rădăcinile într-o teorie eronată a lui Thomas Malthus din secolul XVIII combinată cu o intepretare cosmetizată a celor 37 de ani inginerie socială din China comunistă.

Evident, mișcarea aceasta este condusă de Sir David Attenborough, patron al organizației Population Matters, care militează pentru o reducere a populației în lume.

În timpul acesta, luptătoarea ecologistă Greta Thunberg (care evident că a intrat în Vogue top 15) a anunțat că va merge la New York la summit-ul ONU dedicat climatului, cu o ambarcațiune cu pânze și zero emisii de carbon, sponsorizatîde Yacht Clubul din Monaco și aparținând unui mogul german din domeniul imobiliarelor.

Soluțiile verzi ale d-rei Thunberg sunt regresive. Ea dorește eliminarea totală a emisiilor de carbon (pe planetă) până în 2025, chiar dacă o asemenea acțiune ar provoca un carnagiu economic mondial. Această ultimă aventură, care asociază în mod vulgar publicitatea unui stil de viață super-bogat cu slăbiciunea unei activiste moderne și neputincioase pentru isprăvi spectaculoase și inutile nu face decât să sublinieze că militanții Leftie sunt incapabili să ofere soluții.

Oamenii de știință de vârf, nu niște liberali confuzi, sunt cei care își asumă provocarea de a salva planeta. Inventatorii britanici, îmboldiți de capitalism, au plonjat deja în cercetări verzi revoluționare, mergând de la carne produsă în laborator până la avioane electrice.

Însă premiul pentru cel mai tragic cabotin liberal al săptămânii îi revine lui Alastair Campbell. Omul care a inventat „modernitatea” de centru cu coloana vertebrală sintetică a declarat marți că nu mai dorește să fie Laburist, după ce a fost suspendat din partid spre începutul anului. Statutul său de „fără adăpost” politic în momentul în care mișcarea sa se autodistruge lent este de un puternic simbolism. Ce ironie că maestrul traigulației trebuie să-l atace pe Jeremy Corbyn cu atâta pasiune pentru a sa triangulare a Brexitului. Arhiapărătorul statu quo-ului      „Remain” este atât de îngrozit de schimbare încât și-a părăsit filosofia strategică cu care luase cu asalt lumea politică.

Hotărât lucru, într-o lume aflată într-o evoluție rapidă, elita noastră buimacă nu deține nici viziunea optimistă globală, nici aptitudinile practice pentru a analiza și rezolva marile probleme. Și astfel, s-au retras într-o lume imaginară, în care ei sunt figurile morale fruntașe și revoluționarii luminați ai unei societăți altminteri ignorantă și sectară.

În zorii unor zori noi, o lipsă atât de măreață de conștiință de sine nu poate face altceva decât să-i condamne la nimicnicie.

Te-ar putea interesa și: