Putem privi didacticismul și democrația participativă ca pe două moduri de a lucra, de a funcționa împreună. Didacticismul are numele inspirat din modul în care de desfășoară preponderent activitatea didactică, de la stilul de relație stabilită între profesor și elev. Aceasta este una asimetrică, în care tot timpul profesorul spune elevului ce are de făcut, cum se fac lucrurile, iar elevul execută întocmai.

O prezentare clară a lui poate fi observată în povestea Băiețelul, de Helen E. Buckley, din cartea Supă de pui pentru suflet (1998). Această abordare este socotită de W. E. Deming, autorul teoriei calității, principala cauză a modului prost în care oamenii relaționează apoi toată viața, pentru că ei cunosc doar două roluri principale, cel de șef și cel de executant.

Democrația participativă este un mod de a funcționa împreună în care toate părțile implicate își aduc o contribuție echilibrată și eficientă, în care rolul decizional nu este atribuit unei singure instanțe, ci este distribuit întregii comunități, fiecărei părți după competența ei. Poate fi observat mai ușor în unele comunități mai mici, în care încrederea reciprocă este ridicată.

Aceste două moduri radical diferite de a lucra împreună au la bază două stiluri diferite de leadership. În primul caz este vorba de un leadership autoritar, iar în al doilea un tip de leadership care împuternicește, prezentat foarte bine în cartea „Redresează nava!”, autor L. David Marquet. Influența lor asupra calității activității, a stilului de viață și a performanțelor organizațiilor este foarte diferită.

Concentrarea deciziei din primul caz deposedează pe toți ceilalți de putere și de responsabilitate, toate este asumată de șef, ale cărui ordine și poziții sunt așteptate în sistem înainte de a face orice mișcare. Proactivitatea - inițiativa personală și creativitatea tuturor este eliminată, lumina, decizia corectă, calea de parcurs, este la „inspiratul nostru conducător”.

Am putea crede că acest fel de a conduce societatea mai este prezent doar în societăți totalitare, cum e cea din Coreea de Nord. Dar stilul ține de persoană, astfel că îl putem vedea și în democrații. Nu doar în Rusia, etc, ci chiar și la noi. Domnul Iohannis are un astfel de stil, destul de evident în acțiunile sale.

Astfel, recent a ținut să intervină în acordul între MAI și Patriarhia Ortodoxă, deși acesta respecta toate condițiile impuse de ordonanțe. Schimbarea a fost minoră, fără nicio contribuie semnificativă. Vedem asta dacă facem un calcul simplu, 1000 de porții de paști pot fi distribuite dintr-un singur loc în 50 minute, cu respectarea distanței „sociale” de 2 m.

În cealaltă abordare, împuternicirea oferită fiecărei părți a organizației, fiecărui om după competența lui îl mobilizează și responsabilizează, astfel că resursele de inteligență, atenție și experiența specifică sunt mult mai bine valorificate, cu un câștig major pentru comunitatea care îl adoptă. Și aici esențial este liderul, deoarece el este cel care împuternicește sau retrage puterea membrilor organizațiilor.

S-ar părea că ultima variantă de leadership este mai aproape de utopie decât de realitate. Dar L. David Marquet a pus-o în aplicare pe un submarin nuclear, care a devenit unul dintre cele mai performante ale marinei SUA. Valoarea abordării a ieșit în evidență cu ocazia fiecărui test, exercițiu organizat la pregătiri și la controalele externe. El cere însă foarte multă inteligență și realism din partea liderilor, acestea îi conving destul de repede pe cei inteligenți că numai în echipe funcționale oamenii sunt puternici. Acesta este practic și modul în care a evoluat știința, tehnologia, până la nivelul de astăzi.

Mulți semeni încă preferă să acționeze în turmă, sub conducerea unui lider autoritar. Vedem acestea după cum jubilează ori de câte ori liderul lor atacă grupuri care gândesc altfel, când ia măsuri împotriva lor etc. Abordarea aceasta este însă una păguboasă pentru societate, democrație, căci ea face posibilă derapajele precum nazismul, totalitarismul comunist etc, ce au condus la mari pierderi materiale și de vieți omenești.

Dar schimbarea oamenilor nu va veni până când nu se va schimba și stilul de leaderhip al profesorilor. Altfel singurul model de interacțiune cu care vor crește tinerii, cel didacticist, îi va face să prefere liderii autoritari, care să le spună ce au de făcut, cum să privească lucrurile, cum să acționeze.

Șansele unei societăți construite cu astfel de oameni vor fi tot mai mici, căci nu sunt valorificate optim resursele umane iar corupția în utilizarea puterii este maximă, discreționară. Călătoria spre adevăratele democrații participative începe la grădiniță, cu respectul autentic, responsabilizare și relaționarea onestă, nu cu ore de îndoctrinare pe educație sexuală, la vârste mult prea mici.