De ce și-a schimbat Vlad Voiculescu poza de profil pe Facebook? Răspuns defensiv
- Daniel Magureanu
- 30 ianuarie 2021, 23:16
În conferinţa de presă susţinută sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a explicat de ce în ziua în care au murit 5 oameni (6 cu cel de azi) şi-a schimbat poza de profil pe Facebook de două ori.
De ce și-a schimbat Vlad Voiculescu poza de profil pe Facebook? Consideră că gestul este jignitor față de pacienți și rudele lor? Această întrebare a fost pusă de jurnaliştii prezenţi la conferinţă.
„Nu! Am schimbat poza de profil de la contul meu personal de Facebook, pentru că era legată de ONG-ul în care am activat ca voluntar.
Şi pentru că era un mesaj care putea fi interpretat politic. M-am gândit să nu asociez lucrurile”, a declarat Voiculescu.
De ce și-a schimbat Vlad Voiculescu poza de profil pe Facebook?
„Jurnalist: Păi le-ați asociat, chiar în ziua în care au murit oameni!
Vlad Voiculescu: În ce fel? Dacă asociați un mesaj politic cu figura mea, ăsta e un lucru...
Jurnalist: Nu puteați să mai așteptați sau să o postați înainte? Ați dus o campanie de imagine
Vlad Voiculescu: Iertați-mă, nu văd... Este o campanie de imagine? Dacă dvs. considerați...”, a fost dialogul purtat de ministrul Sănătăţii cu privire la subiectul legat de schimbarea pozei de profil după tragedia de la Matei Balş.
Mesaje de susţinere transmise de Vlad Voiculescu
În continuare puteţi citi care au fost cele mai importante declaraţii lansate de Voiculescu în conferinţa de presă cu privire la incendiul de la Matei Balş: „Aş vrea să încep prin a prezenta condoleanţe pentru familiile îndoliate.
Le doresc multă tărie celor care au pierdut pe cineva drag. Suntem alături de pacienţi şi familii. Aş vrea să apreciez eforturile celor care au intervenit atât în dimineaţa tragediei, cât şi după.
Aşa fost limitate consecinţele. Acest lucru a fost trecut cu vederea. Mulţumesc şi pentru munca din toate aceste luni de pandemie.
Sistemul sanitar are păcate vechi, şi ele nu sunt de ieri, alalatăieri, ci de peste 30 de ani. Azi vorbim despre incendii şi pandemie. Nu ştim ce grozăvie va veni peste noi mâine.
Măsuri urgente după tragedia de la Matei Balş
Avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spital pentru ca tragedii ca la Matei Balş şi Piatra Neamţ să nu se mai întâmple. Lucrăm cu ISU la măsuri pentru a repara neregulile. Încă nu ştim cauza de la Matei Balş… Dar ce este clar este că pandemia şi tratamentul a pus o presiune suplimentară asupra personalului şi asupra infrastructurii.
A doua mare problemă este ruptura de informare între spitale şi aparţinătorii lor. Nu de puţine ori, medicii nu mai găsesc resursele să comunice cum ar trebui cu rudele pacienţilor. Asta din cauza suprasolicitării.
Lucrăm la crearea unui serviciu de informare la nivelul fiecărui spital. Astfel, aparţinătorii vor putea discuta cu bolnavii de Covid-19. Vor putea afla informaţii despre ei.
A treia măsură este un fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale. Avem bani europeni la dispoziţie, dar şi din bugetul naţional. Noi ne vom asigura că ei sunt folosiţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii în spitale. Ne referim la siguranţa la incendii, la cutremure şi la unui dintre marii criminali din spitale, infecţiile nosocomiale.
Voiculescu nu-şi dă demisia, aşa cum i-a cerut George Simion
Avem nevoie de fiecare spaţiu disponibil şi avem nevoie să ne asigurăm că mai puţini oameni trebuie internaţi… Spaţiul din spitale este foarte important. Acesta e motivul pentru care avem acceptul premierului ca în perioada următoare, eligibili să fie foar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap sau cei care locuiesc cu aceştia.
Pe durata lunii februarie, toate locurile care vor fi scoase în programare vor fi oferite acestora.
Demisiile ar trebui să aibă legătură cu realităţile dintr-un caz sau altul. Nimeni nu e veşnic. Cred că e sănătos să privim problema în faţă şi să vedem cine sunt responsabilii.
În această chestiune avem nevoie să stabilim responsabilii şi responsabilităţile. Avem nevoie să avem răbdare să vedem ce s-a întâmplat acolo. Ancheta e în curs. Aşteptăm rezultatele pentru a vedea care sunt responsabilii şi responsabilităţile, şi pentru a vedea care sunt lecţiile pe care le avem de învăţat. Şi pentru a şti ce măsuri trebuie să luăm pentru a evita astfel de tragedii în viitor.
Un consum mare de oxigen în secţiile care tratează pacienţi cu Covid-19 este un factor de risc suplimentar. În special în aceste secţii trebuie să fim foarte atenţi la măsurile ce trebuie luate.”