De ce și-a dorit Rusia ca Partidul Socialiștilor să nu câștige alegerile în Moldova. Ce mutare a făcut Vladimir Putin

De ce și-a dorit Rusia ca Partidul Socialiștilor să nu câștige alegerile în Moldova. Ce mutare a făcut Vladimir PutinSursa: Arhiva EVZ

După cum a explicat analistul Vladimir Socor, Rusia nu a fost interesată ca Partidul Socialiștilor să triumfe la alegerile desfășurate în Republica Moldova.

Analistul Vladimir Socor a vorbit despre alegerile parlamentare parțiale din Republica Moldova și a comentat rezultatele. Rusia nu și-a dorit ca Partidul Socialiștilor să câștige scrutinul. Iar pentru președintele Maia Sandu și partidul Acțiune și Solidaritate urmează o perioadă foarte grea, din cauza situației economice a țării.

„Greul abia începe, deoarece dna Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate au preluat un stat falit, falimentar din toate punctele de vedere, nu numai strict economic, dar și din punctul de vedere al instituțiilor statului, din punctul de vedere al vulnerabilității, al insecurității statului și chiar un stat falimentar din punctul de vedere al conștiinței naționale și al securității statului.

O perioadă foarte grea pentru Maia Sandu și PAS, țara se află într-o stare economică deplorabilă

Rezultatul alegerilor a demonstrat că majoritatea cetățenilor nu s-au împăcat cu această stare de lucruri, pentru că Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate le-au oferit cetățenilor șansa de a scoate Republica Moldova din situația de stat falit. Este o însărcinare la care acum se înhamă Partidul Acțiune și Solidaritate și Președinția Republicii Moldova. Va fi foarte greu, dar ajutorul din partea Uniunii Europene va fi foarte important și-i va da posibilitate Republicii Moldova să se refacă”, a spus Vladimir Socor la Radio Europa Liberă.

Maia Sandu

„Din fericire, PAS-ul are majoritatea absolută și nu are nevoie să recurgă la coaliții cu aceste două partide. Rusia rămâne cu unele pârghii de influență în Republica Moldova, printre altele, ceea ce au constatat și observatorii ruși chiar cu ocazia acestor alegeri, și anume faptul că o mare parte a populației are o atitudine prietenoasă față de Rusia.

Rusia rămâne un imperiu al răului, dar o parte bună a cetățenilor din Republica Moldova nu conștientizează acest fapt, ceea ce conferă Rusiei anumite rămășițe de pârghii de influență. Partidul Acțiune și Solidaritate și președinția vor fi obligate să țină seama de acest fapt și dna Maia Sandu deja a clarificat intențiile de politică față de Rusia. Anume doamna Sandu și PAS-ul s-au abținut de la orice campanie electorală cu lozinci geopolitice.

„Accesul la piața rusă care, deocamdată, e practic blocat”

Ei sunt obligați să țină seama de interesele limitate, dar reale, pe care le are Republica Moldova în Rusia, și anume: accesul la piața rusă care, deocamdată, e practic blocat; interesele gastarbeiterilor moldoveni din Rusia și așteptările unei părți mari a electoratului din Republica Moldova ca relațiile cu Rusia să fie bune. Chiar cei care au votat pentru PAS, în marea lor majoritate nu doresc relații încordate cu Rusia”, a mai spus analistul.

Vladimir Socor a explicat de ce Rusia nu și-a dorit ca Partidul Socialiștilor să câștige alegerile. „Rusia nu a dorit ca Partidul Socialiștilor să câștige nici în alegerile prezidențiale din 2020.

„Rusia nu dorește să preia întreținerea economică a Republicii Moldova”

Deoarece Rusia nu dorește să preia întreținerea economică a Republicii Moldova și nu dorește să-și complice și mai mult relațiile cu Occidentul, după complicațiile imense pe care le are cu Ucraina. Rusia nu dorește să apară încă o dată în postura de cuceritor, de restaurator al imperiului. După tot ce s-a întâmplat în Ucraina, Rusia dorește să rezolve tensiunile cu Occidentul, nu să adauge încă un dosar la conflictul dintre Rusia și Occident. Acesta este un considerent.

Alt considerent este că Republica Moldova nu prezintă interes strategic pentru Rusia, spuneam adineaori că Rusia este un imperiu al răului și dorește să restabilească vechiul imperiu, dar Rusia nu urmărește această prioritate absolută în toate regiunile și în același timp.”