E o întrebare pe care și-o pun tot mai insistent cei interesați de politică și pe care nu și-o pun ceilalți, care oricum habar n-au că anul acesta au loc prezidențiale. Ici-colo, anomalia e semnalată de publiciștii independenți, cei care nu sînt legați de Sistem printr-o țeavă făcută să se scurgă prin ea bani și ordine de zi. Curios rămîne că nici un contracandidat de-al lui Klaus Iohannis nu protestează împotriva acestei Diversiuni care-i afectează pe ei, candidații lipsiți de vizibilitatea lui Klaus Iohannis și a Vioricăi Dăncilă.

Ar trebui, poate, ca măcar unul dintre ei să ceară boicotarea primului tur al alegerilor prezidențiale. Nu de alta, dar unei comedii sinistre a alegerilor îi e de preferat din punct de vedere democratic refuzul unei părți a electoratului (a electoratului care votează din motive de democrație și nu de friptură). Ar fi, poate, o modalitate de trezire a unui Popor convins că votul său nu contează. La 10 noiembrie 2019, prezența și rezultatele vor fi decise de softul STS.

Boicotarea primului tur de scrutin se impune și pentru că a accepta o campanie care nu diferă de campaniile de tip propagandistic din anii comuniști înseamnă a fi complice la crima în derulare împotriva democrației din această perioadă dinaintea primului tur de scrutin. Așa cum am mai scris, campania pentru prezidențiale trebuie să fie în România postdecembristă, un curs public de democrație. Cetățeni mai puțin interesați pînă acum iau cunoștință de prerogative constituționale, de chestiuni de politică externă, de relația dintre președinte și instituțiile de forță. Acum e momentul să le insuflăm cetățenilor interesul pentru politică.

Pe de altă parte, prezidențialele sînt momentul în care cel mai puternic din statul român e desemnat de Popor. E momentul în care Poporul își dă seama ce putere are el prin dreptul de a vota. Indiscutabil, generalii din Camarila cu epoleți a lui Klaus Iohannis își vor impune voința prin stabilirea prezenței și a rezultatelor din primul tur. În România mămăligii demult fierte nu se va întîmpla nimic. Pe termen scurt, desigur.

Pe termen lung, va slăbi și mai tare încrederea în votul liber ca instrument al domniei Poporului și firește în instituțiile democratice. Dacă ne gîndim și la mizeria negocierilor politice din ultima vreme, pentru înscăunarea unui guvern prin nimic deosebit de guvernele PSD din ultimii ani, sentimentul de resemnare, convingerea că Nu noi decidem se vor întări. Mai ales dacă Operațiunea pusă la cale de Generalii lui Klaus Iohannis de scoatere din joc a lui Dan Barna va reuși. Dar nu numai atît.

Anul acesta campania pentru primul tur trebuia să intre în atenția electoratului și din motive ținînd de specificitatea celor două tururi de scrutin:

  1. Beneficiind de o protecție incredibilă din partea Presei, Klaus Iohannis n-a fost practic supus nici unui bilanț lucid în cei cinci ani de mandat. Șmecheria lui Klaus Iohannis a fost simplă, dar eficientă, în condițiile unei prese în cea mai mare parte aservită generalilor din instituțiile de forță. Nici o acțiune de-a lui Klaus Iohannis n-a fost urmată de o dare de seamă făcută poporului. Așa se explică realitatea stranie că românii, cei care știu că-n democrație demnitarul e în slujba opiniei publice, nu au aflat nici azi ce face Klaus Iohannis la Consiliul Europei, evident, în afară de statul în poziție de drepți în fața Angelei Merkel sau ce a făcut la ultima vizită la Washington, în afară de a se mîndri că Donald Trump i-a dat o șapcă de jockeu. Măcar acum, în campanie, Klaus Iohannis ar fi trebuit să ne destăinuie cîte ceva din viața și activitatea sa timp de cinci ani la Cotroceni.
  2. Mircea Diaconu observa corect la dialogul de la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu că practic primul mandat al lui Klaus Iohannis a fost cel de-al treilea mandat al lui Traian Băsescu la Cotroceni. Cu excepția unui refuz arogant de a da seamă opiniei publice, Klaus Iohannis a continuat practic toate lucrurile rele moștenite de la predecesor. Ca urmare, în cei cinci ani de mandat s-au acutizat problemele ridicate de politica de tip Președinte jucător. Cei cinci ani de mandat ai lui Klaus Iohannis s-au redus la boicotarea activității guvernului, de o altă culoare politică decît cea a președintelui. Problema prerogativelor constituționale ale președintelui în raport cu Guvernul, cu partidele politice, s-a pus în acești cinci ani cu o acuitate dramatică.

Bătălia pentru primul tur ar fi trebuit să supună dezbaterii publice această problemă, pentru a i se găsi soluții. Ea se adaugă altor numeroase probleme constituționale ridicate de mandatul lui Klaus Iohannis: relația președintelui cu Sistemul instituțiilor de forță, politica externă a președintelui în raport cu politica externă a Guvernului, motivele pentru care convoacă Referendum, cheltuielile pentru lux ale președintelui, relația cu opinia publică.

Toate aceste probleme, devenite dramatice după mandatele lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis trebuiau abordate în campania electorală. Mai ales că mulți candidați – după cum mi-am dat seama la interviurile de la Gîndurile lui Cristoiu – au soluții interesante pentru a pune capăt posturii președintelui de chibiț al unui partid.

  1. Anul acesta pe lîngă cei doi candidați cu funcții – Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă – s-au înscris în campanie și politicieni care se constituie într-o revelație pentru cei care îi urmăresc. Nici o candidatură dintre cele importante nu e de ochii lumii.

Prin urmare, o campanie adevărată ar fi fost pentru electorat posibilitatea de a afla că există pe lîngă politicienii vechi, înțepeniți în clișee, și politicieni noi, care ar putea fi începutul schimbării la nivel de clasă politică. Toate acestea ne îndreptățesc să susținem că asistăm la o crimă împotriva democrației: sugrumarea campaniei electorale.

Împotriva ei doar o boicotare a primului tur se impune ca soluție de salvare a democrației.