De ce Guvernul Bolojan a început cu taxe și nu cu tăieri. Suntem la limita colapsului bugetar

De ce Guvernul Bolojan a început cu taxe și nu cu tăieri. Suntem la limita colapsului bugetar

Premierul Ilie Bolojan a explicat marți contextul în care Guvernul a adoptat pachetul de măsuri fiscale. Șeful Executivului a afirmat că România se află într-un moment critic din punct de vedere bugetar, comparabil cu situația din urmă cu 15-16 ani.

„Nu am avut timp să începem într-o logică a normalității”, a spus Bolojan, subliniind că Guvernul a fost nevoit să aplice simultan atât măsuri de creștere a taxelor, cât și unele de reducere a cheltuielilor.

„Deficitul este identic cu cel de acum 15-16 ani”

Premierul a precizat că deficitul bugetar al României a atins niveluri similare celor înregistrate în urmă cu mai bine de un deceniu, ceea ce a constrâns Guvernul să adopte rapid un set combinat de măsuri.

„Nu era posibil să începi într-o ordine logică, pentru că asta ar fi însemnat să ai un timp de mare la dispoziție pe care l-am fi avut dacă aceste măsuri ar fi fost adoptate, de exemplu, încă de un an, doi. Și am ajuns în ceasul al 12-lea, când pe fondul creșterii deficitului la un nivel pe care l-am mai întâlnit în urmă cu 15-16 ani. (...) Practic, suntem într-o situație când deficitul este identic cu cel de atunci și deci nu am avut timpul necesar să începem într-o logică a normalității, ceea ce înseamnă eliminarea pierderilor statului, reducerea cheltuielilor acestora și abia după aceea, când nu poți rezolva echilibrări bugetare, să vii cu niște creșteri de taxe. Am fost forțați să facem un set de măsuri combinate”, a declarat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook

„Nu poți face reforme într-o săptămână”

Întrebat dacă nu era posibilă lansarea simultană a pachetului de reformă a administrației și a reducerii cheltuielilor, alături de cel fiscal, premierul a precizat că aceste elemente sunt prezente în pachetul actual, dar nu pot fi aplicate imediat din cauza complexității lor.

„Acest pachet cuprinde și acest tip de probleme, dar nu reprezintă partea dominantă. Pentru a rezolva problemele pe care le-ați punctat și care sunt absolut necesare să fie atacate (...) e nevoie de modificarea mai multor legi, e nevoie să lucrezi pe diferite acte normative, ceea ce înseamnă timp. Și nu pot fi făcute lucrurile într-o săptămână”, a afirmat Bolojan pentru Digi 24.

Pachetul de măsuri fiscale a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Această procedură legislativă permite adoptarea rapidă a legilor, fără dezbatere parlamentară, cu excepția cazurilor în care se depune o moțiune de cenzură.

Ce conține pachetul de măsuri

Printre măsurile asumate de Guvern se numără:

  • creșterea unor taxe și impozite;

  • limitarea cheltuielilor publice;

  • plafonarea unor sporuri și indemnizații;

  • înghețarea angajărilor în instituțiile publice;

  • reforme graduale în aparatul de stat, însoțite de revizuiri legislative ulterioare.

Măsurile nu au fost pe placul tuturor partidelor din coaliția de guvernare. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a criticat recent unele dintre deciziile incluse în pachet, considerând că ele afectează în mod nedrept anumite categorii sociale. El a declarat: „Deficitul trebuie redus rapid și toată lumea este de acord cu acest lucru. Dar îl reducem pe seama mamelor?! A pensionarilor cu 'pensii mari' de 3.000 de lei?! A veteranilor de război? A văduvelor? A deținuților politici?!”