Proprietatea privată va fi lichidată odată cu atingerea unor plafoane de datorii nesustenabile. Indivizii vor da faliment asemenea companiilor. Ei vor deveni, astfel, total dependenți de Noua Ordine. Supraviețuiește doar cine se supune și este util. Cine devine Om Nou. Oamenii Vechi vor fi socotiți rebuturi și eliminați pe diferite căi.

Banii vor continua să existe, pentru o perioadă de tranziție, până la lichidarea proprietății. Doar bani electronici, perfect controlabili.

După falimentul personal, indivizii vor primi un venit garantat cu care să închirieze cele necesare traiului. Nesupunerea față de Noua Ordine va atrage penalizări, după modelul Creditului Social din China.

***

Profesoara explică elevilor cum va fi în comunism:

„Nu vor mai exista bani. În fiecare piață, va exista un morman uriaș de cartofi. Oricine va putea merge acolo oricând să își ia câți cartofi dorește. Ați înțeles, copii?” - „Tovarășa, dar mie nu-mi plac cartofii!” - „O să-ți placă, Bulă, o să-ți placă…”

***

După falimentul indivizilor și al majorității companiilor – zdrobite de câțiva coloși aleși de Elită – va veni rândul statelor. Sufocate de datorii, cu economiile blocate de lockdown, vor apărea curând primele țări în incapacitate de plată. Împreună cu ce a rămas din avuțiile lor naționale, ele vor intra în posesia creditorilor: Elita.

Grecia-2015 a fost un experiment reușit.

În lipsa proprietarilor titulari, statele vor dispărea. Se va crea un mare guvern mondial, format din cele mai reușite exemplare de Oameni Noi. Rolul său: pe ruinele Lumii Vechi, să construiască Lumea Nouă. Mult mai luminoasă și mult mai frumoasă. Build Back Better.

***

Covidismul și comunismul se impun prin teroare. Aici apare diferența fundamentală dintre ele.

Fidel materialismului dialectic și istoric, comunismul recurgea la o teroare - să-i spunem așa - „materială”. Opresiunea era una fizică: de la munca silnică pe șantiere și schingiurile din beciurile securității, la foamea și frigul din case, teroarea viza mai cu seamă trupul.

Oamenii puteau socializa. Se vizitau, dădeau petreceri și ceaiuri, sărbătoreau.

Teatrele, cinematografele, restaurantele erau deschise. Indiferent cât de discutabile erau programul și meniul, indiferent cât de frig era în săli și cât de necruțătoare era cenzura, oamenii se bucurau de prilejul unei ieșiri.

Deși demolate câteva, bisericile au fost în permanență deschise. Au continuat să ofere asistență religioasă: să boteze, să cunune, să îngroape creștinește. Regimul nu a îndrăznit să se amestece în tipicul bisericesc și să-l schimbe. Nici unui politruc, oricât de troglodit, nu i-a trăznit prin cap să spună că Împărtășania îmbolnăvește și Botezul ucide.