Pe 26 mai 1949, organul de presă al CC al PCR, atunci PMR, „Scânteia” publica Hotărârea Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român referitoare la construirea Canalului Dunărea- Marea Neagră.

Hotărârea, arăta „Scânteia”, luată ca urmare a prezentării unui raport de către Gheorghe Gheorghiu Dej, menționa ca obiective: transport mai ieftin și mai scurt spre Marea Neagră; industrializarea, dezvoltarea economică și culturală a Dobrogei; îmbunătățirea condițiilor pentru agricultură; combaterea secetei și asanarea Văii Carasului.

De-a lungul traseului Canalului au apărut mai multe colonii de muncă forțată – adevărate centre de exterminare a elitelor românești.

Poarta Albă, Peninsula, Cernavodă (Columbia), Noua Culme, Galeșul, Cap Midia, Saligny, Medgidia, Constanța… barăci înconjurate cu sârmă ghimpată, brigăzi de reeducare gata oricând să aplice bătăi, arșită, ger, foame, lipsa apei potabile, lipsa asistenței medicale minime… și morminte, scrie active news.ro.

Lucrările aveau să fie abandonate după moartea lui Stalin, cel care îi spusese lui Dej să construiască canalul pentru a-și extermina adversarii politici. Bineînțeles, s-a lăsat și cu condamnări care să justifice abandonarea lucrărilor, cei condamnați fiind reabilitați de Ceaușescu în 1968.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric