Avem de-a face cu o situaţie stranie; Fiscul, prin DGAMC, a încasat banii ca şi cum ar fi provenit realmente de la RADET.
Aşadar,
ANAF a demarat executarea silită a Termoenergetica după ce compania a plătit impozit şi CAS, din greşeală, pe numele fostei RADET.
Povestea hilară a executării silite
Termoenergetica,
urmașa falimentarei RADET, a plătit către ANAF, prin trei ordine de plată, impozitul pe salarii și CAS-urile datorate pentru angajați pe decembrie 2019, în sumă de peste 7 milioane lei, însă a trecut în mod eronat CUI-ul.
Banii au fost achitați în alt cont de Trezorerie (al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili – DGAMC) decât cel în care ar fi trebuit (al Administrației Finanțelor Publice - AFP Sector 4 București).
După ce RADET a intrat în faliment, din 1 decembrie 2019, noul operator este Compania Municipală Termoenergetica SA, înființată și controlată de municipalitatea Capitalei, care a preluat de la RADET atât activele, cât și salariații, inclusiv pe cei de la Financiar și Contabilitate.
ANAF a susținut că a încasat banii plătiți greșit de Termoenergetica
Fiscul a încasat banii ca și cum ar fi provenit de la fostul RADET, după care același Fisc, însă prin AFP Sector 4 București, a demarat executarea silită a Termoenergetica pentru obligații fiscale restante. În replică, Termoenergetica a contestat în justiție executarea silită la care a fost supusă de către AFP Sector 4.
Potrivit aprecierii instanței de judecată, obiectul litigiului nu este eroarea cu care s-au realizat cele trei plăți, părțile fiind de acord asupra faptului că acestea trebuia efectuate în numele Termoenergetica și nu al RADET, ci “dacă reclamanta contestatoare (Termoenergetica – n.r.) trebuie să achite din nou aceste sume și dacă executarea silită a fost pornită în mod legal sau intimata (AFP Sector 4 București) trebuia să realizeze demersurile necesare pentru a primi sumele virate eronat de către contestatoare”.
Fiscul este înscris la masa credală a RADET cu o creanță de peste
66 milioane lei, care însă nu este exigibilă, tocmai pentru că RADET este în faliment, informează
stirileprotv.