Uzinele Dacia de la Pitești au anunțat că lucrează la un proiect care va fi destinat tinerilor care au împlinit 16 ani. Noua mașină poate fi condusă fără permis de conducere, ceea ce o va face foarte atractivă în rândul tinerei generații.
Inginerii de la Dacia - Renault lucrează pentru a scoate pe piață noi modele de autoturisme care să fie în trend cu cererea, dar și cu anumite segmente de cumpărători.
Uzinele Dacia au anunțat că lucrează la un nou model de mașina, Dacia Manifesto, care va putea fi condusă fără permis de conducere, încă de la vârsta de 16 ani.
În toamna anului 2022, reprezentanții Dacia au anunțat conceptul de buggy off-road Manifesto, dar și câteva indicii legate de modelul care urmează să fie lansat.
„Inspirați de consumatorii noștri și motivați ca întotdeauna de dorința de a propune mașini care sunt atât esențiale, cât și cool, robuste pentru orice utilizare în natură, economice și performante din punct de vedere ecologic, avem marea plăcere să vă prezentăm noul nostru concept car “Dacia Manifesto”, care reunește pilonii noștri de Brand și este un laborator viu pentru viitoarele mașini”, au transmis reprezentanții Dacia într-un anunț.
Este un SUV cu o linie militară
Manifesto este un SUV decapotabil ultra-compact, astfel încât pasagerii să se poată conecta cu natura. Mașina este construită pe o caroserie din plastic reciclat, are un motor electric și un singur far.
Mașina este ușoară și silențioasă, și pune accent pe agilitate și mai puțin pe viteză. Cu acest tip de vehicul poți aproviziona cu ușurință cabanele montane sau ajunge în locuri izolate, susțin inginerii de la Dacia.
”Manifesto ... include toate inovațiile Dacia, inclusiv cele existente deja pe unele dintre modelele noastre și care vor fi disponibile în curând pentru toată gama, cele care urmează să fie lansate și cele care explorează idei noi, ce vor fi dezvăluite în viitor. Cu Manifesto, Dacia își reafirmă viziunea privind un vehicul simplu, cool, robust, accesibil și prietenos cu natura”, se arată pe site-ul Dacia.
Plafonul mașinii este unul multifuncțional, fiind foarte util. Se rabatează și include bare de pavilion reglabile, care permit transportul bagajelor de tot felul. Acestea reprezintă o evoluție a barelor de pavilion multifuncționale, care echipează deja modelele Sandero Stepway sau Jogger.