David cere prefecţilor o situaţie locativă a sinistraţilor
- Adam Popescu
- 25 octombrie 2008, 17:06
Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a solicitat Prefecturilor din judeţele afectate de inundaţiile din vara acestui an să facă o nouă estimare a situaţiei locative a persoanelor ale căror case se află în prezent în stadiu de reconstrucţie.
"În această perioadă, pe lângă mobilizarea în vederea finalizării reconstrucţiei locuinţelor, autorităţile locale vor trebui sa aibă în vedere şi ajutorarea persoanelor care nu au unde se adăposti în faţa intemperiilor. Ajutorul trebuie să urmărească atât identificarea unor condiţii decente de locuit, dar şi asistenţă medicală, atunci când este nevoie", susţine ministrul Cristian David.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a solicitat ca toate casele distruse în timpul inundaţiilor din vară să fie refăcute până la 1 decembrie, cerând autorităţilor locale să se implice în urgentarea lucrărilor de reconstrucţie.
Inundaţiile produse în vara acestui an au afectat 6.236 de case din Moldova şi Maramureş, dintre care peste 1.634 trebuie reconstruite, alte 4.251 reparate şi 351 consolidate, fondurile totale necesare lucrărilor de reconstrucţie fiind de 83 milioane lei.