Daniela Crudu a ales numele copilului. „Eu simt că o să fie băiețel”

Daniela Crudu a ales numele copilului. „Eu simt că o să fie băiețel”Sursă Spynews

Daniela Crudu a anunțat recent că este însărcinată, iar anul viitor va deveni mamă. Fosta asistentă TV a renunțat de ceva timp la televiziune și s-a retras în Suedia alături de sora ei.

Daniela Crudu este însărcinată cu primul ei copil și, deși este abia la începutul sarcinii, a ales deja numele bebelușului. Fosta asistentă nu știe încă dacă va avea băiat sau fetiță, însă a pregătit o listă cu variante de nume.

Daniela Crudu nu a aflat încă sexul bebelușului, însă este pregătită cu variante de nume atât pentru băiețel, cât și pentru fetiță. Astfel, dacă va fi băiat, se va numi David, iar dacă va fi fată, Daniela o va boteza Daiana.

„Sunt foarte fericită. Numai la asta (copil – n.r.) mă gândesc. Nu mă mai interesează nimic altceva acum. În fiecare zi se întâmplă lucruri noi cu corpul meu și sunt entuziasmată. Zici că visez. Nu-mi vine să cred. Mi se pare că e o minune!”, a declarat Daniela Crudu pentru Antena Stars.

Daniela Crudu, convinsă că va fi mamă de băiat

Daniela se simte mai pregătită ca niciodată să devină mamă și presimte că va avea un băiețel.

„Să vezi ce mămică o să fiu! O să fiu cea mai nebună și cea mai distractivă. O să mă joc încontinuu cu el. Copiii de asta au nevoie. Eu simt că o să fie băiețel. Lumea îmi spune la fel pentru că am o burtică destul de mare pentru 3 luni de sarcină”, a adăugat Daniela Crudu pentru sursa citată.

Fosta asistentă TV a mărturisit că a depășit perioada dificilă a sarcinii, în care greața și starea de rău erau accentuate. De asemenea, bruneta a spus că are grijă de sănătatea ei și mănâncă doar când îi este foame.

„Mi-a fost rău de tot, mi-a fost greață, amețeli, nici nu am putut să ies din casă. Nu prea am avut pofte. Mănânc doar când îmi e foame, nu am alte pofte. Am grijă de mine și de corpul meu mult mai mult, este vorba despre sănătatea mea”, a mai spus Daniela Crudu.

Ne puteți urmări și pe Google News