Danemarca blochează toate dronele civile. Danemarca blochează toate dronele civile

Danemarca blochează toate dronele civile. Danemarca blochează toate dronele civileDrone. Sursa foto: Pixabay

Danemarca va interzice zborurile tuturor dronelor civile pe teritoriul său în perioada 22-26 septembrie, pentru a asigura securitatea summitului Uniunii Europene care va reuni șefi de stat și de guverne la Copenhaga. Anunțul a fost făcut duminică de Ministerul danez al Transporturilor, potrivit agenției AFP.

„Danemarca urmează să-i primească pe liderii europeni săptămâna viitoare și vom acorda o atenție specială securității. Prin urmare, de luni și până vineri, închidem spațiul aerian danez tuturor zborurilor dronelor civile”, a transmis ministerul.

Alerta declanșată de drone neidentificate

Danemarca

Sursa foto: Pixabay

Decizia autorităților din Danemarca  vine după ce, începând de luni, 22 septembrie, mai multe aeroporturi au fost nevoite să își suspende activitatea din cauza survolului unor drone neidentificate. Autoritățile de la Copenhaga nu au exclus o posibilă implicare rusă în aceste incidente.

Totodată, armata daneză a raportat prezența altor drone în zone sensibile. „Forțele armate confirmă că drone au fost observate în mai multe instalații în timpul nopții (de sâmbătă spre duminică). Mai multe mijloace au fost desfășurate”, se arată într-un comunicat oficial. Armata nu a oferit însă detalii suplimentare privind natura incidentelor și nici cu privire la reacția exactă avută

Măsurile de securitate vin pe fondul tensiunilor regionale și al sporirii riscurilor de atacuri cibernetice și hibride, în care dronele au devenit un instrument de intimidare și destabilizare. Copenhaga se pregătește să găzduiască summitul UE în condiții stricte de securitate, pentru a evita orice perturbare sau incident care ar putea afecta desfășurarea evenimentului.

Ne puteți urmări și pe Google News