Dăncilă, mesaj clar pentru Iohannis! Ce mutare va face premierul. Zarurile au fost aruncate
- Iulia Moise
- 7 mai 2019, 11:54
Marți, premierul Viorica Dăncilă a declarat că încă nu a primit niciun răspuns din partea lui Iohannis cu privire la remaniere. Viorica Dăncilă a mai punctat că dacă nu va primi un răspuns în aceste zile, după Summitul de la Sibiu îl va suna.
„Nu am primit încă (n.red. – un răspuns). Probabil dl. președinte este ocupat cu summit-ul. Sper să primesc acest răspuns cât mai repede, pentru că trebuie și noi să vedem motivele care au stat la baza acestor respingeri, pentru că nu este prima dată și vrem să vedem cum acționăm în continuare. Sper ca aceste motive să țină de legalitate și nu de oportunitate. După acest summit, cred că o să sun, pentru că este normal ca Guvernul să știe cum acționează”, a declarat Dăncilă.
În ultimul an, conflictul dintre Guvern și Administrația Prezidențială a luat amploare. Vineri, Iohannis i-a dat o nouă lovitură premierului. Mai exact, acesta nu a fost invitat la summit-ul de la Sibiu. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că nu a fost invitată la acest eveniment și că și-ar fi dorit să participe. „Mi-aş fi dorit acest lucru. Şi cred că acest lucru ar fi fost normal. Având în vedere că preşedinţia Consiliului UE este deţinută de premier, premierul trebuia să fie la Consiliu. Se pare că nu va fi aşa, la summitul de la Sibiu va participa doar preşedintele”, a declarat premierul Dăncilă la Antena3.
Ea spune că acesta este un proiect de țară și că președintele a dat dovadă de lipsă de responsabilitate prin omiterea premierului. Însă, chiar dacă va primi invitația în ultimul moment, Viorica Dăncilă spune că va merge. „Nu, nu am o invitaţie din partea Cotroceniului şi nici nu cred că o să am o invitaţie, pentru că deja se apropie 9 mai. Mie mi-ar fi plăcut să dăm dovată de mai multă responsabilitate, să dăm dovată de unitate, pentru că este un proiect de ţară. Normal ar fi fost ca primul-ministru, Guvernul României, să fie invitat”, a precizat Dăncilă.